Apoi s-a întâmplat candidatura lui Donald Trump. Sigur, au mai existat și alte semnale ale Apocalipsei Bunului-simț. Au fost Berlusconi, Brexitul, Charlie Hebdo și multe alte episoade în care te întrebi cum a fost posibil. Dar parcă niciodată nu am simțit că rămânem proști la fel ca acum, în fața marelui eveniment care pune față în față o murătură și un clovn agresiv în cursa pentru președinția SUA. Din nefericire, de rezultatul alegerilor din 8 noiembrie depinde nici mai mult nici mai puțin decât soarta lumii. Internetul a adus la democratizarea informației. Mii de ani, cei care au avut acces la informație au fost puternici. Au câștigat războaie, s-au îmbogățit, au condus imperii.
Au fost destui cei care au încercat chiar să rescrie istoria, ca dovadă a forței care se naște din cunoaștere. Părea că rețelele sociale, blogurile și jurnalismul „cetățenesc“ vor aduce o nouă eră, o revoluție a meritocrației și a valorii.
Din nefericire, manipulatorii au înțeles și ei acest lucru și au fost capabili să organizeze rapid propria lor „contrarevoluție“. Și nicăieri în lume aceasta nu s-a petrecut mai rapid și mai eficient decât la noi, în România. Așa că unui Solomon Marcus i-a fost contrapusă o Oana Zăvoranu, Pleșu și Liiceanu au fost atacați de Ciuvică și Mircea Badea, iar Cărtărescu a avut de luptat cu Codin Maticiuc. (Cum care Codin Maticiuc, autorul volumului „Consumatorul de suflete“. Da, da, exact, Poponeț!)
Bineînțeles, un Solomon Marcus se naște poate o dată la o sută de ani. Dar Zăvorance se găsesc destule, dovadă stau emisiunile din miez de noapte. Așa că războiul ăsta nu are cum să se termine altfel decât campania nemților din al doilea Război Mondial, în Rusia. Pentru fiecare neamț căzut mureau o mie de ruși, dar tot rușii au câștigat războiul.
Atâta vreme cât oamenii se vor bucura de răul altora și vor râde cu gura până la urechi când oameni nevinovați – fie ei și cam nesuferiți – sunt batjocoriți în Piața Mare de către niște borfași, însăși umanitatea va arăta ca un experiment nereușit. Așa că nu vă mințiți singuri: România merge în pas cu lumea din jur, nu e nicio diferență majoră. Iar în economie lucrurile tot la fel se întâmplă. Toți suntem fericiți pe creștere, apoi – brusc și fără avertisment – toate se duc în prăpastie. Mai puțin averile celor bogați, care vor deveni și mai bogați.
CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial CAPITAL