Probleme cu adevărat serioase pentru planeta noastră!
Se topeşte gheaţa din Groenlanda! Zone întregi de coastă ar putea fi acoperite de ape, în viitor
Calota glaciară din Groenlanda a pierdut o cantitate uriaşă de gheaţă în ultimii 20 de ani. Este vorba despre nu mai puţin de 4.700 de miliarde de tone de gheață, indică cele mai noi date din satelit, compilate de Polar Portal.
Topirea acestei cantităţi de gheaţă ar fi suficientă pentru a acoperi întreaga suprafaţă a Statelor Unite ale Americii cu jumătate de metru de apă, notează Science Alert, potrivit realitatea.net.
Polar Portal reprezintă o uniune formată din patru instituții de cercetare guvernamentale din Danemarca. Concluziile au la bază observaţiile efectuate de flota de sateliţi GRACE, lansată în martie 2002, şi privesc intervalul aprilie 2002 – august 2021.
Sateliții măsoară schimbările gravitației în întreaga lume, care reflectă modul în care masa este distribuită pe planetă în timp. Acest lucru este util în special pentru estimarea modificărilor masei de gheaţă.
Situaţia este critică, atrag atenţia oamenii de ştiinţă
Pierderea gheții este cel mai serioasă pe coasta de vest a Groenlandei, unde se crede că încălzirea apelor subterane intensifică topirea calotelor, potrivit NASA.
Un studiu din 2019 publicat în revista Nature atrăgea atenţia că Groenlanda va contribui cu 7-13 centimetri la creșterea nivelului mării pe întreaga planetă până în anul 2100.
Groenlanda conține singura calotă de gheață permanentă din lume din afara Antarcticii. Cele două zone conțin, combinat, 99% din rezervele totale de apă dulce din lume.
Dacă întreaga calotă glaciară a Groenlandei se topește, ar putea ridica nivelul mării la nivel global cu 7,4 metri. Cât despre Antarctica, aceasta conține suficientă gheață pentru a ridica nivelul mării cu mai mult de 60 de metri dacă se topește complet, indică datele National Snow and Ice Data Center.