Strategul geopolitic David Tice, despre vulnerabilitatea infrastructurii energetice americane
Apocalipsa zombie, cu SUA cufundată în întuneric, nu este o perspectivă atât de îndepărtată, spune strategul geopolitic David Tice, care avertizează că China va invada aproape sigur Taiwanul în anul următor, iar prima lovitură ar putea fi una devastatoare împotriva rețelei electrice a Americii, transmite publicația Daily Star.
David Tice a realizat un film documentar despre vulnerabilitatea infrastructurii energetice americane.
Acesta crede că până la 300 de milioane de americani ar putea muri în urma unui atac catastrofal. O oprire la nivel național a rețelei electrice americane ar putea determina moartea a 90% din populație.
David Tice subliniază că a văzut dovezi că „Rusia și China lucrează împreună și că plănuiesc să submineze Statele Unite”.
Atacul asupra rețelei energetice se poate realiza fie prin hacking, fie prin atacuri teroriste la țintă sau prin detonarea unui dispozitiv cu puls electromagnetic [EMP], care ar putea paraliza infrastructura energetică americană timp de mai multe luni.
David Tice: Dacă rețeaua noastră de electricitate se întrerupe, ajungem într-o o apocalipsă zombie
„Dacă vom avea cu adevărat o pană de curent la nivel național, care să dureze nouă luni [comisia estimează] că până la 90% dintre americani ar muri… deci este ca și cum 300 de milioane de oameni ar fi șterși de pe hartă pur și simplu. Dacă rețeaua noastră de electricitate se întrerupe, ajungem într-o o apocalipsă zombie” a spus David Tice.
Asta pentru că procesul de refacere este laborios, și se pot înlocui unul sau doi transformatori de mare putere pe lună iar dacă o țară precum China le-ar distruge pe toate, „ar fi haos… ar fi un haos extrem”.
David a adăugat că, deși există măsuri de precauție care ar putea fi luate pentru a face rețeaua electrică americană mai robustă, acestea implică modernizări costisitoare. „Acest lucru poate fi rezolvat, există tehnologie care poate preveni acest lucru… trebuie doar să avem nevoie de un sistem de reglementare mai bun”, crede el.
Astfel, grupuri de lobby puternice depun eforturi susținute pentru a se asigura că guvernul american nu le face obligatorii.
Atacul din 2013 asupra rețelei electrice a provocat pagube de 15 milioane de dolari
Nu este însă doar un scenariu, pentru că în 2013, indivizi înarmați au atacat o substație Pacific Gas and Electric din Coyote, California. Au provocat pagube la echipamente în valoare de peste 15 milioane de dolari, fără să fie niciodată depistați.
Anchetatorii de la Navy SEAL au declarat că atacul părea o „treabă de profesioniști”, iar Jon Wellinghoff, de la Comisia Federală de Reglementare a Energiei din SUA, l-a numit „cel mai important incident de terorism intern care a implicat rețeaua electrică, din istorie”.
Ulterior, guvernul SUA a înființat o comisie specializată în EMP pentru a evalua vulnerabilitatea țării la atacuri asupra rețelei electrice.
Cel puțin 300 dintre transformatoarele uriașe, de mărimea unei clădiri din America, au fost fabricate în China, a spus partenerul de discuție al lui David Tice.
În contextul în care se așteaptă o invazie a Taiwanului în următorii ani, un atac brusc asupra rețelei electrice americane ar putea fi modalitatea perfectă de a paraliza cel mai mare aliat al Taiwanului.
„Tot ce trebuie să facă este să scoată din funcțiune nouă transformatoare. China ar putea să trimită câțiva agenți care să scoată nouă substații și să ne paralizeze rețeaua electrică, chiar înainte de a lovi Taiwanul”.
David Tice a fost de acord cu realizatorul podcastului, spunând: „Cred că este atât de iminent, deoarece China are planuri de a ataca Taiwanul și o va face înainte de sfârșitul administrației [Biden], așa că mai este doar un an și jumătate până atunci.
L-am văzut deja pe Putin făcându-și mișcarea sub administrația Biden, iar acestea două [Rusia și China] lucrează împreună”.