Apollon Group, liderul pieței imobiliare băcăuane care isi continua expansiunea la nivel national, sărbătorește astăzi, 7 septembrie, 15 ani de la înființare. Vocația de lider i-a fost confirmată încă din anul 2007, când Apollon a ocupat locul 1 în Topul companiilor imobiliare (conform Topului Național al Firmelor Private) și reconfirmată în anul 2013, când a ocupat locul al treilea în Top Afaceri România, cu codul CAEN 6831-Agentii Imobiliare. La începutul anului 2016, departamentul educațional al Apollon Group, Academia Apollon, a fost premiată de Clubul Profesioniștilor în Imobiliare – CPI pentru „Investiția continuă în profesionalism”, la Gala Premiilor în Imobiliare, prima ediția națională, eveniment organizat de compania Realmedia Network, deținătoarea celui mai important domeniu, Imobiliare.ro.
„Misiunea noastră este „democratizarea imobiliarelor”
„Henry Ford, fondatorul industriei americane de automobile – spune Florin Popovici -, a «democratizat automobilul», facandu-l sa devina astfel accesibil pentru oricine. Marele industriaș ne-a dat un exemplu, iar noi vrem să-l urmăm și să „democratizăm imobiliarele”, cu un nou concept numit Marketingul Imobiliar în Rețea. Dacă termenul de Franciză Imobiliară este unul invechit dar și foarte scump de altfel, care nu prea a prins la noi, conceptul de Marketing Imobiliar în Rețea este o „găselniță” de ultima ora. Este, asa cum am numit-o, un fel de „Franciză Personală”.
Despre ceea ce face Apollon Group în acest sens vom vorbi ceva mai încolo. Acum să ne oprim si la cealalta coordonată a preocupării parcă obsesive a fondatorului companiei Apollon de a „democratiza imobiliarele” si anume: oricine activeaza in aceasta piață sa-si permita si sa-si doreasca sa urmeze cursurile de agent imobiliar” pentru a furniza servicii de calitate. Așa cum am scris deja, munca în imobiliare începe obligatoriu cu educația, cu formarea profesională. Și continuă apoi cu perfecționarea, numită acum , mai nou, pregatire profesională continuă.
Academia imobiliară Apollon
Rolul de bază în imobiliare îl are educația. Compania Apollon Group a rezolvat acest deziderat prin înființarea „Centrului de Evaluare, Consultanță și Afaceri Imobiliare”, de pe băncile căreia au absolvit, până în prezent, 252 de agenți imobiliari din toată țara, de la înființarea ei în 2007. Astăzi, acest ONG poartă denumirea simbolică Academia Imobiliară Apollon.
„Strategia Academiei pentru anul 2017 – scrie Florin Popovici pe site-ul companiei sale – are la bază expansiunea la nivel național, prin organizarea unor noi serii de Cursuri de Inițiere Agent Imobiliar în București și Cluj-Napoca, pentru agenții imobiliari existenți, care nu au încă o diplomă de Agent Imobiliar recunoscută de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului”, dar și pentru acei agenti imobiliari în devenire.
A apărut Revista AREA
Cu ocazia aniversării a 15 ani de la înființare, compania Apollon a editat și a scos pe piață, chiar astăzi, 7 septembrie, prima ediție (ediția de toamnă) a revistei de imobiliare „AREA”, cu o apariție trimestrială. Numele revistei sugerează ariile imobiliare de care se ocupă compania, dar vine și de la inițialele numelui englezit al Apollon Real Estate Agency. Publicația este oferită gratuit și se găsește în rețeaua de chioșcuri de presă Deșteptarea, în cafenelele și restaurantele din toate cele șase orașe în care compania are parteneri.
În AREA pot fi găsite anunțuri și oferte imobiliare din Bacău, București, Ploiești, Brașov, Cluj-Napoca și Iași. Din orașele în care activitatea este mai susținută sunt disponibile și grafice cu mediile prețurilor reale de vânzare pe metrul pătrat util, pe ultimile șase luni, pe arii urbane. De altfel, asemenea grafice sunt afișate și pe site-ul apollon.ro, în urma fiecărei tranzacții finalizate. Tot în revistă vor apărea articole cu trendurile pieței imobiliare, valorile medii ale tranzacțiilor, informații utile, ghiduri pentru vânzători și cumpărători etc. V-am trimis si o poza cu coperta de la revista!!!!
Tot cu ocazia aniversării a 15 ani de activitate inaugurăm, în premieră în România, conceptul de „Apollon cafe-style”, care revoluționează ca prezența stradala, o agenția imobiliara tradiționala.
„Acest design al birourilor Apollon inspira un mediu mai confortabil de cunoaștere agent-client, si in timp ce acestia discuta si previzualizeaza oferte imobiliare pot servi o cafea sau un ceai, o apa plata sau un suc” .