Apple a amânat lansarea până în 2026
Apple și-a restrâns planurile legate de viitorul vehicul electric autonom, amânând data ţintă de lansare a maşinii până în 2026, potrivit unor surse citate de către Bloomberg News.
Apple intenţionează să dezvolte un vehicul electric care să le permită şoferilor să efectueze alte sarcini în timpul călătoriilor şi să fie alertaţi din timp pentru a trece la controlul manual. În prezent, compania respectivă plănuiește un design nou, care va include un volan şi pedale şi va suporta numai capacităţi autonome complete pe autostrăzi, au explicat acele surse. Inițial, însă, maşina ideală nu ar fi trebuit să aibă volan şi pedale, iar interioarele ar fi trebuit să fie concepute pentru a conduce fără mâini.
Acţiunile Apple au scăzut cu 2,4% după ce această informație a apărut în presa internațională. Eforturile Apple în domeniul auto, cunoscute sub numele de „Project Titan”, au avut o evoluţie inconstantă din 2014, când a început să proiecteze un vehicul de la zero.
Vă amintim că, anul trecut, sursa citată anterior scria că Apple face eforturi pentru a-şi lansa maşina electrică în 2025 şi îşi reorientează proiectul în jurul capacităţilor complete de conducere autonomă.
Potrivit agenției de presă Reuters, Apple nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
Apple intenționează să își mute o parte din producţia de iPad-uri în India
Aceasta nu este singura schimbare pe care intenționează să o facă Apple. În curând, India ar putea deveni marele beneficiar al problemelor diplomatice dintre Statele Unite ale Americii și China întrucât ar putea deveni ţara în care se va muta o mare parte din producţia dispozitivelor Apple.
Din cauza tensiunilor comerciale dintre SUA şi China și a evenimentelor care afectează cea mai mare fabrică Foxconn, Apple a decis să își mute o parte din producţie în India şi în Vietnam. Anterior, se vorbea despre mutarea unei părţi a producţiei de tablete în Vietnam, însă mutarea va avea loc în India.
În India, procesul de mutare a producţiei va fi complicat din cauza lipsei de experienţă a personalului local în asamblarea unor dispozitive complexe, precum iPhone-urile și iPad-urile. Diversificarea producţiei va fi un proces de durată. În prezent, analiştii economici se aşteaptă că abia peste cinci ani în jur de 35% din dispozitivele Apple să ajungă să fie produse în India.