Apple a fost lider pe piaţa telefoanelor mobile din SUA în trimestrul patru al anului trecut, depăşind compania sud-coreeană Samsung, conform datelor companiei Strategy Analytics.
Potrivit datelor Strategy Analytics, 52 de milioane de telefoane mobile au fost livrate, în SUA, în ultimul trimestru al anului trecut. Apple este pe primul loc cu o cotă de piaţă de 34%, comercializând 17,7 milioane de telefoane cu 5 milioane mai multe faţă de anul trecut. Spre comparaţie, Samsung a comercializat 16,8 milioane de telefoane în trimestrul patru, în creştere faţă de cele 13,5 milioane vândute în aceeaşi perioadă a anului 2011.
Pe locul trei, la mare distanţă, se află LG cu 4,7 milioane de telefoane livrate, în scădere cu 6,9% faţă de trimestrul patru al anului 2011.
Apple a reportat săptămâna trecută că a vândut 47,8 milioane de telefoane iPhone în întreaga lume, în trimestrul patru. Compania a avut venituri de 54,5 miliarde de dolari şi un profit de 13,1 miliarde de dolari. Samsung nu a anunţat numărul de terminale, însă profitul obţinut a fost de 8,3 miliarde de dolari, la venituri de 52,4 miliarde de dolari, în trimestrul patru din 2012.