Tim Cook, CEO Apple (foto), a recunoscut că preţul iPhone este prea ridicat, în cel mai detaliat comentariu pe care l-a oferit legat de impactul preţurilor dispozitivelor vândute asupra vânzărilor.
Preţul unui iPhone este de aproximativ 600 de dolari în SUA, însă aproape peste tot în restul lumii preţurile sunt mult mai ridicate, scrie Business Insider, citat de Mediafax.
Vânzările de iPhone-uri au scăzut cu 16% în ultimul trimestru, iar iPhone pierde din cota de piaţă în favoarea Android aproape peste tot în lume.
"Recunosc că preţurile sunt cam ridicate. Luăm în considerare ca în India să scădem preţurile pentru iPhone-uri", a spus Tim Cook.