Compania IT americana a vandut iPhone-ul cu numarul 1 milion in data de 10 septembrie, la doar cateva zile dupa ce a anuntat reducerea semnificativa de pret, informeaza Yahoo News. Telefonul, lansat la sfarsitul lunii iulie, s-a bucurat de succes de la inceput, sute de mii de iPhone-uri fiind vandute de Apple si AT&T in primele zile. 

Initial, pretul sau a fost de 499 sau 599 de dolari, in functie de memoria interna. La 10 saptamani de la lansare, Apple a "taiat" 33% din pretul sau. Acest gest a fost considerat de neconceput de catre clientii care il cumparasere deja, multi sustinand ca in cazul in care ar fi stiut ca Apple va ieftini noua „jucarie” asa de repede nu s-ar mai fi calcat in picioare sa o cumpere la un pret astonomic.  

Compania s-a aparat declarand ca acesta este pretul pe care il platesti daca vrei sa fii printre primii care detin ceva "cool". Totusi, a anuntat ca va oferi un credit de 100 de dolari fiecarui posesor de iPhone cumparat inainte de reducere, cu care acesta va putea cumpara produse din magazinele marcii. 

Apple intentioneaza sa vanda 10 milioane de iPhone-uri pana la sfarsitul anului 2008.

 

Sursa: CNBC