Criza financiară afectează și Apple. Drept urmare, grupul american se pregătește pentru o serie de majorări. Între-un mesaj transmis dezvoltatorilor de aplicații, Apple anunță că va crește prețurile pentru cei care fac cumpărături în magazinele de aplicaţii App Store din Europa şi până în Asia.
Scopul gigantului american este acela de a-și proteja profitul într-un moment în care valutele se depreciază în raport cu dolarul american. Astfel, clienții din țările care utilizează moneda euro, dar și cei din Suedia, Japonia, Coreea de Sud, Chile, Egipt, Malaezia, Pakistan şi Vietnam, vor vedea majorări de preţuri începând cu data de 5 octombrie, arată Bloomberg.
În ceea ce privește procentul de creștere al prețurilor, conform gigantului american, în Japonia spre exemplu, este vorba despre o majorare de 30%, având în vedere prăbuşirea yenului în raport cu dolarul.
Ce prețuri vor avea de acum aplicațiile din magazinul Apple?
Amintim faptul că aceasta nu este preima măsură pe care grupul american o ia în acest an. La începutul verii, Apple a majorat preţurile pentru întreaga gamă de produse Mac, iPhone şi iPad, pentru a reflecta disparităţile dintre monede.
O reacție în acest sens a venit și de la un analist japonez. Acesta susține că majorarea este una semnificativă, însă este inevitabilă, având în vedere modul în care piața a evoluat în ultimele luni de zile.
„Nu este prima dată când Apple ajustează preţurile în App Store, dar asta este o majorare semnificativă. Este inevitabil că ajustările de preţuri vor fi resimţite de dezvoltatorii de aplicaţii şi jocuri de pe pieţele afectate.
Oamenii ar putea fi mai reticenţi la ideea de a achiziţiona aplicaţii, acum mai mult ca niciodată, iar dezvoltatorii ar putea fi forţaţi să devină mai creativi în viitor cu privire la preţuri”, a declarat Serkan Toto, analist la firma Kantan Games din Tokyo.
Prețul mediu al aplicațiilor a crescut cu 40% în luna iulie 2022
Trebuie menționat faptul că, potrivit unui studiu independent, dezvoltatorii de aplicații au început deja să majoreze prețurile în ultimul an. Mai exact, firma Apptopia arată că preţul mediu pentru achiziţionarea unei aplicaţii a crescut cu 40% în luna iulie 2022, comparativ cu aceiaşi lună a anului trecut.
Referitor la situația din magazinul de aplicații Apple, acesta este o sursă importantă de venituri pentru grupul american. Amintim că odată cu lansarea noului iPhone 14, compania a raportat că în trimestrul încheiat în luna iunie, veniturile s-au situat sub estimările analiştilor.
La rândul său, directorul general Tim Cook a recunoscut că grupul se confruntă cu o anumită încetinire, însă a adăugat că se aşteaptă ca veniturile să îşi revină în trimestrul patru.