Gigantul Apple, compania fondată în 1976 de Steve Jobs şi Steve Wozniak, continuă să investească sume uriaşe în Statele Unite, în proiecte proprii, dar şi în lucrări de infrastructură ce vor ajuta comunităţile locale. Care sunt planurile Apple pentru următorii ani?
Gigantul Apple, cel mai mare contribuabil din Statele Unite, continuă să investească în infrastructura pe care o deţine în această ţară.
Investiţii uriaşe de 430 de miliarde de dolari în SUA
Potrivit unui anunţ postat luni pe site-ul oficial al companiei, Apple va investi 430 de miliarde de dolari în următorii ani în proiectele din SUA, care includ şi crearea a 20.000 de locuri de muncă în următorii 5 ani, precum şi construcţia unui nou campus în Carolina de Nord.
Planul inițial al Apple era de a cheltui 350 de miliarde de dolari, însă producătorul celebrelor iPhone a decis să majoreze această sumă cu 20% în următorii cinci ani pentru a ajunge la 430 de miliarde de dolari. Apple a spus că „zeci de miliarde” din această investiție vor acoperi „dezvoltarea de cipuri de nouă generație” și „inovația 5G”.
“În acest moment de redresare și reconstrucție, Apple își reafirmă angajamentul față de inovație și producție în Statele Unite, cu o investiție ce va atinge comunitățile din toate cele 50 de state”, a declarat CEO-ul Apple, Tim Cook.
Comunicatul Apple menţionează că această companie este cel mai mare contribuabil din SUA şi a plătit aproape 45 de miliarde de dolari în impozite pe profit în ultimii cinci ani.
Sume importante investite şi în producţiile ce vor fi difuzate pe Apple TV+
Cât despre cei 430 miliarde de dolari, acești bani vor include cheltuieli directe cu furnizorii din SUA, pe lângă investiții în centre de date și cheltuieli de capital pe întreg teritoriul american. Fondurile vor ajuta, în plus, şi la crearea a „zeci” de producții Apple TV+ în 20 de state din SUA.
Apple va investi şi în construcţia unui campus nou în Carolina de Nord, care va costa 1 miliard de dolari. Acest hub va genera cel puțin 3.000 de locuri de muncă în domenii precum învățarea automată (“machine learning”), inteligenţă artificială și inginerie software.
În plus, Apple a declarat că va pune bazele unui fond de 100 de milioane de dolari pentru școli și comunitățile din zona Raleigh-Durham, dar va cheltui şi peste 110 milioane de dolari pentru a ajuta la proiecte de infrastructură locală, cum ar fi drumuri, poduri și școli.
În total, Apple a spus că îşi menţine obiectivul de a crea 20.000 de noi locuri de muncă în SUA până în anul 2023.
Sursă foto: Dreamstime