iPad, tableta de Internet a celor de la Apple, a stârnit două tipuri de reacţii la prezentarea sa, entuziasm de nestăpânit şi dezamăgire totală. Deşi nimeni nu a intrat în posesia unui model pentru a-l testa,  mulţi s-au grăbit să îi scoată în evidenţă atuurile, dar şi lipsurile. 

 Despre Apple iPad, unii spun că este un iPhone supradimensionat, alţii spun că este un produs revoluţionar şi o ameninţare pentru mini-laptopuri şi cititoarele de cărţi digitale. La 24 de ore de la lansarea tabletei Apple, pe Internet sunt mii de articole care analizează iPad până la cel mai mic detaliu. Iată care sunt argumentele pro şi contra iPad.

Pro
0-46586-ipad1.jpg
– Interfaţa este similară cu iPhone/iPod Touch, iar acest lucru este unul pozitiv deoarece peste 50 de milioane de posesori de astfel de aparate sunt familiarizaţi deja cu modul de funcţionare;
– App Store, magazinul virtual al Apple, este văzut ca cea mai importantă calitate a iPad. Nicio companie din lume nu oferă utilizatorilor săi mai multe aplicaţii decât Apple. În prezent, în App Store sunt disponibile peste 140.000 de aplicaţii care pot fi încărcate imediat pe iPad;
– Bateria, care are o autonomie de 10 ore;
– Posibilitatea de a citi cărţi digitale, ziare şi reviste online;
– Microfon încorporat şi difuzor.

Contra

– Nu este un gadget multitasking. Nu se pot rula mai multe aplicaţii în acelaşi timp;
– Nu suportă tehnologia Flash;
– Bateria nu poate fi schimbată de utilizator;
– Nu are port HDMI, nici USB sau slot pentru card;
– Nu are cameră foto sau funcţie de telefon;
– spaţiu de stocare maxim de 64 GB este considerat insuficient;
– tableta nu este ideală pentru tastare, însă se poate ataşa o tastatură tradiţională.