Apple a anunţat că va răscumpăra acţiuni în valoare de 100 de miliarde de dolari, deşi vânzările de iPhone-uri au fost uşor sub estimările pentru primul trimestru din 2018, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.
Directorul general Tim Cook a anunţat că iPhone X a fost cel mai bine vândut model iPhone în primele trei luni din acest an, chiar dacă experţii se temeau că nu va fi la fel de popular ca alte dispozitive de la Apple.
Pe dificila piaţa chineză, iPhone X a fost cel mai bine vândut smartphone, susţine Cook. Pe plan global, livrările de iPhone-uri au urcat cu 3% în primul trimestru din 2018, la 52,2 milioane de unităţi, în timp ce analiştii estimat 52,3 milioane.
Preţul mediu al unui model iPhone a fost de 728 de dolari, în scădere faţă de 796 de dolari la sfârşitul lui decembrie 2017, dar mult peste preţul de 655 de dolari în urmă cu un an.
Veniturile totale au urcat cu 16% în primul trimestru din 2018, la 61,1 miliarde de dolari, în timp ce veniturile din servicii ca iCloud şi Apple Music au crescut cu 31%, la 9,2 miliarde de dolari.
Compania intenţionează să majoreze dividendele cu 16%, faţă de un avans de 10,5% anul trecut.
De asemenea, Apple a repatriat în SUA majoritatea rezervelor sale străine, de aproape 270 de miliarde de dolari, profitând de reforma fiscală adoptată în decembrie.
După publicarea rezultatelor, acţiunile au crescut la Bursa de la New York cu 3,6%, la 175,25 dolari.
Apple se aşteaptă la venituri 51,5 de miliarde de dolari în trimestrul doi din 2018, în timp ce analiştii estimează 53,5 miliarde de dolari.