Ieri, Apple, cea mai valoroasă companie din lume, a pierdut 0,7% din capitalizare, iar astăzi, după două ore de tranzacţionare, scădea cu încă 2,2%, până la 569 dolari. La acest nivel, valoarea de piaţă a Apple este de 532,2 miliarde dolari, cu 68 miliarde dolari sub maximum absolut atins în urmă cu câteva săptămâni.
Practic, Apple este pe cale să piardă tot ce a câştigat după raportarea unor rezultate-record, peste orice aşteptări.
Faţă de nivelul de 560,28 dolari, atins la sfârşitul sesiunii din 24 aprilie, când a raportat rezultatele pe primul trimestru, Apple a explodat a doua zi pe Wall Street, crescând cu 8,9%, până la 610 dolari/acţiune.
Acum, doar 9 dolari pe acţiune o mai despart pe Apple de cotaţia de dinaintea rezultatelor.
Noul Samsung Galaxy S a fost primit cu mare entuziasm pe piaţă, datorită funcţiilor mult mai inteligente pe care le are, însă reacţia pe bursa coreeană s-a materializat într-o scădere consistentă, de peste 3%.