Popularitatea Apple dărâmă barieră după barieră cu fiecare nou produs lansat, iar aşteptările pieţei sunt din ce în ce mai mari. Tocmai pe acest fond extrem de optimist, Apple pare a suferi de gigantism, după ce în doar trei luni de zile a câştigat pe bursă 50%. Şi este totuşi cu 16% sub ţinta de preţ avansată recent de analiştii Goldman Sachs.
Produsele Apple par a fi cele mai fierbinţi din toată industria de profil, nu neapărat datorită celor mai bune performanţe, cât datorită accesibilităţii şi reţetei de promovare. Pornind de la telefoanele inteligente iPhone, alături de tabletele iPad şi consolele iPod Touch, dar şi tradiţionalele Mac-uri, Apple acoperă cel mai bine nevoile pieţei de profil, în special prin crearea şi modelarea nevoilor, şi nu prin satisfacerea unor nevoi deja apărute.
În plus, analiştii se întrec în previziuni optimiste despre vânzările Apple şi implicit despre preţul acţiunilor companiei.
În acest context, acţiunile Apple au închis şedinţa de joi la o cotaţie de circa 600 dolari/acţiune (599,34 dolari), ceea ce reprezintă o creştere cu 50% faţă de nivelul din urmă cu trei luni, din 22 decembrie, când acestea au încheiat la 398,55 dolari.
Pe de altă parte, capitalizarea Apple a bătut record după record, ajungând în prezent la 558 miliarde dolari, de departe cea mai mare de pe bursa americană.E drept că preţul acţiunilor Apple e în uşoară scădere faţă de acum câteva zile, când atinseseră 606 dolari (marţi).
Marţi, analiştii Goldman au anunţat că îşi menţin recomandarea „cumpără” pentru acţiunile Apple şi că şi-au majorat preţul ţintă (pe următparele 12 luni) pentru acţiunile companiei, de la 660 dolari la 700 dolari. Ceea ce înseamnă că faţă de valoarea actuală, acţiunile au încă un potenţial de creştere de peste 16% (100 dolari).
La acel nivel de preţ, gigantul Apple ar sparge şi bariera celor 600 de miliarde dolari valoare de piaţă, ajungând practic la 650 miliarde dolari.
Rămâne de văzut unde se va opri ascensiunea fără precedent a companiei de care şi-a legat întreaga viaţă legendarul Steve Jobs.