Americanii de la Apple vor lansa, la sfârşitul acestei săptămâni, cel mai nou sistem de operare Mac, botezat Snow Leopard.
Noul sistem de operare, programat pentru lansare în luna septembrie, va fi disponibil de vineri 28 august, potrivit oficialilor Apple. Mac OS X 10.6 sau Snow Leopard nu ocupă decât 5 GB spaţiu, cu 4 GB mai puţin decât versiunea anterioară. Upgrade-ul de la versiunea Leopard va costa 29 de dolari în Statele Unite şi 25 de lire sterline în Marea Britanie.
„Snow Leopard este cel mai performant sistem de operare Apple şi suntem bucuroşi că îl lansăm mai devreme decât era programat”, a declarat Bertrand Serlet, vicepreşedinte Apple.
Cu excepţia sistemului de operarea Mac OS X Server 1.0, toate versiunile Mac OS X sunt denumite după feline: versiunea 10.0 – Cheetah, versiunea 10.1 – Puma, versiunea 10.2 – Jaguar, versiunea 10.3 – Panther, versiunea 10.4 – Tiger, versiunea 10.5 – Leopard şi versiunea 10.6 – Snow Leopard.
SURSA: BBC