În plus, Apple a anunţat că boardul său a autorizat răscumpărare unui pachet de acţiuni proprii în valoare de 10 miliarde de dolari, începând cu exerciţiul fiscal 2013. Acest program ar urma să se deruleze pe o periaodă de trei ani, obiectivul principal fiind contracararea impactului opţiunilor cu acţiuni acordate anagajaţilor, conform Agerpres.
"Chiar şi cu aceste investiţii, dispunem de un tezaur de război suficient pentru oportunităţi strategice", a declarat directorul general de la Apple, Tim Cook, într-un comunicat.
În total, Apple estimează că va utiliza aproximativ 45 miliarde de dolari în primii trei ani ai programului de răscumpărări de acţiuni şi plata dividendelor. Un dividend trimestrial de 2,65 dolari pe acţiune reprezintă cheltuieli anuale de aproximativ 9,89 miliarde de dolari pentru producătorul iPhone, iPad şi iPod.
Potrivit analiştilor de la ISI Group, Apple dispune în prezent de lichidităţi în valoare de 98 de miliarde de dolari.
Apple a plătit ultima dată dividende în 1995. Recent însă acţiunile Apple au trecut pragul istoric de 600 de dolari per titlu, iar capitalizarea bursieră a Apple a trecut de 550 miliarde de dolari.
Citeşte şi Ce va face Apple cu muntele de "cash" pe care stă? Astăzi vom afla
Apple va plăti primele dividende după o pauză de 17 ani
19 martie 2012, 15:50
Ultima modificare în 19 martie 2012, 17:50
Apple a anunţat că în luna iulie a acestui an va începe să plătească un dividend trimestrial de 2,65 dolari pe acţiune, acestea fiind primele dividende acordate acţionarilor Apple după 1995.
Etichete:
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- A apărut varianta românească a Facebook
- Mai mult scriitori chinezi acuză Apple de piraterie şi cer despăgubiri de 8 mil. dolari
- Google revoluţionează căutarea online: pregăteşte unele dintre cele mai mari modificări din istorie
- Deşeurile electronice vor fi în curând mai numeroase în Africa decât în Europa
- Piaţa tabletelor, mai disputată ca oricând
- Vezi la ce preţuri este disponibil iPad3 în România
- INCREDIBIL: Capitalizarea Apple a depăşit întregul sector de retail din SUA
- Noul iPad, pus în vânzare în Marea Britanie la un preţ de 50 de lire!
- Lansarea noului iPad de la Apple a urcat acţiunile companiei la un nou record
- Marius Ghenea aduce noul iPad în România. Vezi la ce preț