Ministrul pentru Tehnologia Informaţiei din statul indian Karnataka, Priyank Kharge, a precizat că telefoanele iPhone vor fi asamblate la Bangalore, centrul industriei IT din India, la o uzină operată de Wistron, o companie taiwaneză care lucrează pentru Apple pe bază de contract. Priyank Kharge adăugat că s-a întâlnit cu directorii Apple în luna ianuarie care i-au confirmat calendarul demarării producţiei.
'Telefoanele iPhone vor fi produse la Bangalore şi toate dispozitivele sunt destinate pieţei interne', a declarat Priyank Kharge, adăugând că statul Karnataka, a cărui capitală este oraşul Bangalore, va ajuta Apple dacă grupul american va decide să colaboreze şi cu alţi producători pe bază de contract din regiune. 'Nu am discutat despre alte stimulente', a adăugat Priyank Kharge.
Debutul producţiei telefoanelor iPhone în India vine după mai multe luni de speculaţii privind planurile Apple pentru această piaţa care în prezent este dominată de rivalul sud-coreean Samsung Electronics Co. Prin debutul producţiei locale Apple vrea să îşi majoreze cota pe această piaţă importantă, în condiţiile în care ritmul de creştere a vânzărilor de smartphone-uri începe să încetinească în China şi alte pieţe mature.
În 2016, Apple a livrat 2,5 milioane de telefoane iPhone în India. Chiar dacă la nivel global Apple a înregistrat anul trecut venituri şi vânzări record, în India grupul american se numără abia pe locul zece în topul producătorilor potrivit Counterpoint Research. Apple a controlat mai puţin de 2% din livrările de smartphone-uri în India, în condiţiile în care analiştii estimează că până în 2020 pe această piaţă ar urma să fie vândute 750 milioane smartphone-uri.