Noul Iphone 14 va fi asamblat în India. Apple a anunțat, luni, această decizie care este parte a strategiei de a-şi transfera o parte din producția din China, pentru a reduce dependența de această ţară.
”Noua gamă iPhone 14 introduce tehnologii noi, inovatoare, şi capacităţi importante de siguranţă. Suntem încântaţi să producem iPhone 14 în India”, a spus compania într-un comunicat.
Foxconn, cea mai importantă companie de asamblare a IPhone, produce dispozitivele la fabrica sa indiană din Sriperumbudur, de la periferia oraşului Chennai.
Gigantul din Cupertino, California, produce iPhone-uri în India din 2017, dar acestea erau de obicei modele mai vechi. De data aceasta, cu iPhone 14, Apple produce pentru prima dată cel mai recent model în India, aproape de momentul lansării dispozitivului. Apple a prezentat iPhone 14 la începutul acestei luni.
Apple ar putea produce, până în 2025, 25% din toate iPhone-urile în India
Apple va vinde telefoane produse în India la nivel local, dar le va exporta şi pe alte pieţe la nivel global. Clienţii din India vor începe să primească dispozitivele fabricate local în următoarele zile, transmite CNBC.
Analiştii JPMorgan au declarat într-o notă din această lună că Apple va muta 5% din producţia sa globală pentru iPhone 14 în India până la sfârşitul anului 2022.
De asemenea, Apple ar putea produce, până în 2025, 25% din toate iPhone-urile în India, a spus JPMorgan.
Concentrarea Apple asupra producţiei din India evidenţiază dorinţa gigantului tehnologic de a diversifica producţia în afara Chinei şi de a stimula clienţii din India, care este în prezent o piaţă mică pentru companie.
Apple încă se bazează foarte mult pe China pentru cea mai mare parte a producţiei de iPhone. Dar Beijingul a persistat cu o strategie de restricţii pentru a controla revenirea epidemiei de Covid, chiar dacă cea mai mare parte a lumii caută să-şi deschidă societăţile.n Politica zero-Covid a perturbat producţia la fabricile din China, unde au loc blocaje, şi a evidenţiat unele potenţiale puncte slabe din lanţul de aprovizionare al Apple.
Cât va costa noul Iphone 14
India a căutat să crească producţia locală de electronice prin stimulente. Între timp, Apple a căutat să crească vânzările în India, a doua cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume.
Apple a avut doar o cotă de piaţă de 3,8% în India anul trecut, deoarece producătorii concurenţi cu costuri de fabricaţie mai mici, precum Samsung şi Xiaomi, din China, continuă să domine piaţa, potrivit Counterpoint Research.
Cu toate acestea, Apple a fost cel mai vândut brand pe segmentul ultra-premium, care sunt telefoane de peste 45.000 de rupii indiene (552 dolari), în trimestrul al doilea al acestui an.
Acest lucru se datorează impulsului puternic al modelelor sale iPhone 13, din generaţia anterioară.
Preţul iPhone 14 începe de la 79.900 de rupii (980 dolari).