Mulţi dintre cei care au achiziţionat noua versiune iPhone au decis să returneze magazinului smartphone-ul sau să îl schimbe pe un model de culoare albă, pe care zgârieturile nu ar fi la fel de vizibile.
Serviciul de presă al Apple nu a făcut vreun comentariu referitor la aceste reclamaţii, astfel încât utilizatorii s-au gândit să se adreseze direct conducerii companiei. Înainte, defunctul Steve Jobbs răspundea personal la mesaje, recomandând bunăoară ca iPhone 4 să fie ţinut într-o poziţie corectă pentru a nu pierde semnalul şi conexiunea la internet.
În ajun, exemplul său a fost urmat de Phil Schiller, vicepreşedintele Apple pentru marketing global. Un utilizator cu numele de identificare Alex i-a scris, întrebându-l dacă Apple nu are de gând să aducă unele îmbunătăţiri la versiunea de culoare neagră a iPhone 5 pentru a nu-şi ‘pierde faţa atât de uşor’.
În răspunsul său, Schiller afirmă că orice obiect produs din aluminiu se poate zgâria şi îşi poate pierde culoarea în timpul utilizării, scoţând la iveală argintiul natural. "Este un lucru normal", scrie acesta în mesajul său. Blogul 9to5mac a verificat această informaţie şi susţine că nu este nicio cacealma, răspunsul a fost trimis de la adresa schiller@apple.com.