Echipe mixte formate din angajaţi ai MAI, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi altele au verificat, vineri, modul în care sunt respectate măsurile de protecţie sanitare. Din nefericire, a curs cu sancţiuni şi amenzi.
În urma misiunilor derulate vineri, 28 august, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, oamenii legii au aplicat 960 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 235.600 de lei, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.
Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, au verificat 2.796 de operatori economici şi 22.081 de persoane.
La activităţi au participat 5.109 poliţişti, 2.043 de jandarmi, 570 de poliţişti de frontieră, 123 de cadre ISU, două cadre ale IGI, 1.503 poliţişti locali, 30 de reprezentanţi ANSVSA, trei inspectori ANPC, 25 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 22 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 85 angajaţi din cadrul Ministerului Transporturilor şi nouă reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.
Aproape 700 de sancţiuni din cele 960 au vizat persoane fizice
Dintre cele 960 de sancţiuni, 687, în valoare de 87.900 lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, precum şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. De asemenea, din totalul menţionat, 43 de sancţiuni, în valoare de 64.700 lei, au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii, precum şi pentru nerespectarea regulilor de amenajare a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi de comerţ, alimentaţie publică şi alte servicii (terase, săli de sport etc.).
Totodată, în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost aplicate şi 230 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 83.000 de lei, pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, conform Legii nr. 61/1991, adaugă sursa citată.
MAI precizează că, vineri, la linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaţionalizată din 14 iulie şi dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, au fost primite 28 de apeluri telefonice.
“Sesizările au fost direcţionate pentru verificări la nivelul municipiului Bucureşti şi a altor 16 judeţe, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării sociale. Şase dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor”, se mai arată în comunicat.