Oficiali din domeniul sănătății au publicat marți datele unui nou studiu realizat la nivel național în Spania. Acest studiu arată că aproape 10 procente din populația Spaniei a fost expusă la infectarea cu coronavirus, aproximativ 4,7 milioane de persoane.
Studiul a constatat că prevalenţa virusului a crescut în timpul celui de-al doilea val de infectări, în vară şi în toamnă, şi este totodată mult mai mare decât numărul de cazuri confirmate oficial în Spania, de puţin peste 1,75 milioane.
Primele rezultate ale studiului, publicate în iulie după testarea a aproape 70.000 de persoane în întreaga Spanie în perioada aprilie-iunie, au arătat o rată a prevalenţei de puţin peste 5%.
”Ne aflăm la începutul sfârșitului pandemiei”
În urmă cu două zile, ministrul spaniol al Sănătății, Salvador Illa, a afirmat că Spania ar trebui să obțină imunitatea colectivă față de coronavirus la finalul verii 2021.
”În Europa, chiar dacă nu va fi chiar atunci sfârşitul pandemiei, ne vom afla într-un stadiu complet diferit. De aceea cred că ne aflăm acum la începutul sfârşitului pandemiei de COVID-19, moment ce ar putea fi atins printr-un calendar întins pe durata a cinci sau şase luni”, a adăugat ministrul spaniol pentru cotidianul Publico.
Acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă acest aspect înseamnă că Spania va dobândi imunitate de grup. Drept răspuns, ministrul spaniol al Sănătății a spus că da.
Totuşi, Salvador Illa i-a avertizat pe cetăţenii spanioli în legătură cu riscurile actuale şi i-a îndemnat să nu renunţe la măsurile de precauţie pe durata sărbătorilor de sfârşit de an. Spania este una dintre cele mai grav afectate ţări din Europa de pandemia de coronavirus.
Numărul cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut cu 10.619 vineri şi a ajuns la un total de 1.730.575, potrivit datelor anunţate de Ministerul Sănătăţii, în timp ce numărul deceselor asociate maladiei COVID-19 a crescut cu 280, ajungând la totalul de 47.624.
Spania a impus noi reguli pentru Sărbători
Pentru a evita explozia numărului de cazuri de coronavirus după Sărbători, autoritățile de la Madrid au decis să impună măsuri noi.
Așadar, reuniunile între rude nu vor putea depăşi 10 persoane în 24-25 şi 31 decembrie-1 ianuarie, inclusiv copii, a detaliat ministrul sănătăţii Salvador Illa într-o conferinţă de presă.
Din 23 decembrie până în 6 ianuarie, deplasările între regiuni vor fi interzise, excepţie făcând necesităţi esenţiale sau pentru „a face o vizită sau a celebra o zi de sărbătoare” cu familia, a adăugat el.
Regiunile, care deţin competenţe în materie de sănătate, vor putea limita acest motiv de deplasare familială la anumite zile în funcţie de evoluţia pandemiei.
Restricţiile nocturne de circulaţie în Spania continentală vor putea fi relaxate pe regiuni până la ora 01:30 de Crăciun şi în noaptea dintre ani. În prezent, restricţiile încep de la orele 22:00 şi miezul nopţii, în funcţie de regiuni.
Regiunea turistică şi cu populaţie densă Catalonia (nord-est) a anunţat deja miercuri intenţia de a începe restricţionarea circulaţiei de la ora 01:30.