Nu toţi militarii ucraineni au posibilitate să plece din Crimeea, peninsula din sudul Ucrainei ce a fost ataşată luna aceasta Rusiei. Astfel, aproximativ 2.000 de militari ucraineni nu pot să părăsească Crimeea din cauza lipsei de mijloace financiare. Unii dintre ei trăiesc de trei zile sub cerul liber, chiar sub porţile bazelor în care au servit până să fie alungaţi de acolo de forţele ruse, relatează duminică postul de televiziune ucrainean TSN.
Voluntari implicaţi în colectarea de mijloace pentru militarii ucraineni şi familiile lor încearcă să adune sumele necesare pentru transport şi hrană, dar, deocamdată, banii strânşi sunt într-atât de nesemnificativi, încât nu ajung nici măcar pentru benzină.
Ministerul ucrainean al Apărării susţine susţine că a transferat solda pentru două luni militarilor din peninsulă, dar că aceştia nu pot beneficia de solde din cauză că toate cardurile emise pe teritoriul peninsulei au fost blocate. Aceste carduri nu mai pot fi folosite nici măcar în Ucraina continentală.
În unele unităţi, în special în Sevastopol şi Simferopol, ofiţerii i-au rugat pe şefii militari de la Kiev să ajute la evacuarea cel puţin a soţiilor şi copiilor lor, iar ei sunt gata să mai aştepte.
Prin punctul de control de la Perekop au ieşit sâmbătă din Crimeea mai multe de 20 de autoturisme, iar mai târziu un camion uriaş cu obiecte de uz casnic. Astfel, 47 de militari (şi familiile lor) din Brigada 36 din cadrul Apărării de Coastă din Perevalnoe au părăsit Crimeea. Ei au plecat cu steagul marinei ucrainene arborat pe maşini, pe care nu au dorit să-l predea ruşilor. Cu toate acestea, 40% din militarii pazei de coastă ucrainene au rămas în peninsulă, relevă postul de televiziune menţionat.
Sursa: Agerpres