Aproape 60.000 de imobile au fost vândute în luna decembrie 2022 în România, arată Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care adaugă că numărul este mai mic cu aproape 2.000 față de cel înregistrat în luna noiembrie.
Aproape 60.000 de imobile au fost vândute în luna decembrie 2022 în România
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a trimis un comunicat de presă prin care anunță că, în luna decembrie 2022 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 59.864 de imobile, cu 1.795 mai puține față de luna noiembrie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna decembrie este cu 14.565 mai mic față de perioada similară a anului 2021.
De asemenea, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) spune că cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în decembrie 2022, în București – 13.254, Brașov – 3.748 și Ilfov – 3.151. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 107, Călărași – 112 și Teleorman – 160.
În același timp, numărul ipotecilor, la nivel național, în decembrie 2022, a fost de 29.062, cu 138 mai mare față de decembrie 2021. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 7.523, Ilfov – 2.647 și Constanța – 2.357. La polul opus se află județele Harghita – 48, Gorj – 66, și Sălaj – 73.
Mehedinți, județul cu cele mai multe terenuri agricole vândute
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a douăsprezecea lună a anului 2022 sunt Mehedinți – 1.016, Arad – 1.010 și Buzău – 999, se arată în comunicatul de presă al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care adaugă că pe parcursul anului 2022 au fost tranzacționate în total 700.273 de imobile, cu 1.517 mai mult față de 2021, când au fost vândute 698.756 de imobile.
Lucrări de cadastru cu fonduri europene în 505 comune
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) desfășoară lucrări de înregistrare sitematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gratuit pentru cetățeni, în 2.408 unități administrativ-teritoriale (UAT), din totalul de 3.181. Pentru 505 dintre acestea finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, în timp ce lucrările din celelalte UAT-uri sunt finanțate din veniturile proprii ale ANCPI.
ANCPI, instituție publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități în 167 de UAT-uri, precum și în 20.276 de sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de peste 4.700.000 de hectare. Dintre acestea, 53 de comune, cu o suprafață totală de peste 420.000 de hectare, au fost cadastrate din fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR 2014 – 2020.
Astfel, până la data de 5 ianuarie 2023, ANCPI a deschis peste 5.400.000 de noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni.
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 6,73 milioane de hectare (71%).
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.