Aproape 60.000 de români au în bancă depozite de peste o sută de mii de euro

Sursa: Dreamstime

8.000 de români au depozite de peste 100.000 în bănci în 2022, arată cele mai recente statistici ale Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB). Valoarea cumulată în primele nouă luni ale anului a fost de 64,6 miliarde de lei, echivalentul a aproape 13 miliarde de euro.

8.000 de români au depozite de peste 100.000 în bănci în 2022

8.000 de români au intrat, anul acesta, în clubul celor cu depozite de peste 100.000 de euro în bănci, arată Ziarul Financiar, cu toate că acest an a fost unul marcat de un context tensionat.

Sursa anterior precizată arată că numărul celor cu depozite ce depășesc 100.000 de euro a crescut cu 8.084 în ultimul an, reprezentând o majorare record. Astfel, la finalul primelor nouă luni din 2022, vârful a fost de 59.519 față de 51.435 în aceeași perioadă a anului trecut.

Aceste 59.519 persoane aveau, în primele nouă luni din 2022, depozite mai mari de 100.000 de euro cu o valoare cu o valoare de 64,6 miliarde de lei, arată Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.

Amintim că depozitele bancare sunt garantate în cazul falimentului unei bănci în limita echivalentului a 100.000 de euro.

De asemenea, valoarea sumelor economisite s-a majorat cu 9,2 miliarde de lei, respectiv 16,7 procente.

Raportat la soldul total al depozitelor populaţiei în lei şi valută, care depăşea 286 miliarde de lei la finalul lunii septembrie 2022, depozitele aflate peste pragul de 100.000 de euro reprezintă circa 22,5%.

4.948 de români au intrat în liga celor cu depozite peste 100.000 de euro la bănci în primele nouă luni ale lui 2022

Faţă de situaţia de la finalul lui 2021 se constată că doar în primele nouă luni din 2022 un număr de 4.948 de români au intrat în liga celor cu depozite peste 100.000 de euro la bănci, iar sumele economisite de aceştia au crescut cu 5,8 miliarde de lei, respectiv cu 9,8%.

În prezent, toţi deponenţii persoane fizice beneficiază de protecţia FGDB. Totodată, au devenit eligibile şi depozitele întreprinderilor mari, care erau excluse de la garantare în trecut, când erau garantate doar depozitele întreprinderilor mici şi mijlocii.

În cei doi ani de pandemie, 2020 şi 2021, numărul românilor bogaţi, cu depozite peste 100.000 de euro, a crescut cu 11.555, iar valoarea depozitelor de acest tip a crescut cu 12,9 miliarde lei, respectiv cu 30%, comparativ cu nivelul de la finalul lui 2019. Pe parcursul întregului an 2021 numărul românilor cu depozite de peste 100.000 de euro a crescut cu 7.233, iar valoarea sumelor economisite s-a majorat cu 9,5 miliarde lei.

Numărul conturilor care depășesc pragul de economisire de 100.000 de euro s-a majorat

În ultimul deceniu, numărul conturilor care depăşesc pragul de economisire de 100.000 de euro s-a majorat de circa 4 ori, la fel ca şi valoarea sumelor economisite peste acest plafon.

O parte din depozitele care depăşesc plafonul garantat de 100.000 de euro ar putea să fie direcţionată de români şi nerezidenţii care nu acceptă plasamentele riscante pentru cumpărarea de titluri de stat pentru populaţie având astfel posibilitatea să economisească prin creditarea statului român, care are nevoie de resurse financiare în perioada de criză generată de pandemia de COVID-19.