Vești proaste pentru cei care contribuie la Pilonul II de pensii. Un important lider politic anunță o schimbare majoră a acestui pilon în cazul în care partidul din care face parte va ieși învingător la alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie.
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care critică deciziile anunțate de către liderul social-democraților, Marcel Ciolacu.
”Ciolacu CONFIRMĂ public– PSD vrea să reintroducă toate taxele eliminate de PNL și să naționalizeze pilonul II de pensii!
Astăzi Marcel Cioalcu a confirmat că în continuare este vâslașul lui Dragnea.”, notează ministrul Finanțelor Publice pe pagina sa de Facebook.
Urmează taxe
Șeful de la Finanțe a continuat prin a spune că liderul Partidului Social Democrat, prin lucrurile pe care le-a spus, confirmă faptul că taxele românilor vor fi mai mari și multe iar inflația și dobânda vor fi foarte ridicate.
Mai mult decât atât, Florin Cîțu precizează ceea ce s-ar putea întâmpla dacă partidul condus de către Marcel Ciolacu ar ieși învingător la alegerile parlamentare de la începutul lunii decembrie.
”Astfel, Ciolacu CONFIRMĂ, FARĂ DUBII, că pentru români urmează TAXE mari și multe, inflație și dobânzi la cer.
Să fie foarte clar. Marcel Ciolacu a confirmat că pentru români urmează:
– alte 500 modificări ale codului fiscal în următoarele 18 luni
– Reintroducerea supraacciza combustibil
– Revenirea TVA defalcat
– Reintrocerea supraimpozitării contractelor part-time
– naționalizarea pilonui II de pensii
– Reindroducere taxă pe stâlp
– Reaprobarea oug 114 -supraimpozitarea tuturor sectoarelor din economie
PSD este partidul taxelor mari și multe, al inflației galopante și al dobânzilor la cer. Mai avem foarte puțin și scăpam Romania de PSD.”, este de părere șeful Ministerului Finanțelor Publice.