Peste o treime dintre posesorii de PC-uri nu plătesc pentru programul antivirus de pe propriul calculator, în timp ce numai 2% dintre aceştia nu au luat nicio măsură după ce perioada de probă a unei soluţii antivirus a expirat, relevă un studiu efectuat pentru Kaspersky Lab de O+K Research.
Astfel, studiul arată că 60% dintre cei chestionaţi au primit o versiune trial a unui program antivirus la achiziţionarea computerului sau a laptopului, în timp ce 13% dintre aceştia au continuat să folosească soluţia preinstalată după ce perioada de trial a luat sfârşit.
Totodată, aproape o treime (30%) dintre utilizatori au trecut ulterior la o altă soluţie, iar 2% dintre repondenţi nu au luat nicio măsură după ce perioada de probă a programului antivirus s-a terminat şi au lăsat computerele neprotejate.
Potrivit cercetării, la nivel mondial, 95% dintre posesorii de PC-uri şi 92% dintre posesorii de laptopuri sunt protejaţi de malware şi de alte ameninţări, într-un fel sau altul, dar, în acelaşi timp, 69% dintre utilizatori nu au plătit pentru programul antivirus instalat pe calculatorul lor.
Pe de altă parte, 22% dintre persoanele intervievate sunt de părere că existenţa programelor antivirus gratuite este rezultatul acţiunilor de responsabilitate socială ale dezvoltatorilor, iar alte 31% consideră că acestea reprezintă un tip de platformă pe care dezvoltatorii o folosesc pentru a-şi promova produsele comerciale de top.
Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 11.000 de subiecţi din America Latină şi de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Asia şi Africa. Toţi participanţii, cu vârste de minimum 16 ani, au acces la internet, iar peste 90% dintre aceştia navighează zilnic în mediul online.
Kaspersky Lab este cel mai mare producător privat de soluţii de securitate endpoint din lume, fiind inclus în topul primilor patru producători de soluţii pentru protecţie endpoint la nivel mondial.
Pe parcursul celor 15 ani de existenţă, Kaspersky Lab a rămas o companie inovatoare în domeniul securităţii informatice şi oferă suite de protecţie IT pentru utilizatori individuali, SMB şi companii mari.
Compania este prezentă în aproximativ 200 de ţări şi protejează peste 300 de milioane de utilizatori din întreaga lume.
SURSA: Agerpres