Volumul cumulat al vânzărilor pe primele opt luni din 2014 s-a situat la 64.474 unităţi, în creştere cu 29,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, dinamică datorată în special autoturismelor, care au înregistrat un avans de 29,7% (+35,7% cele autohtone şi +27,2% cele din import).
În perioada ianuarie-august 2014, înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu circa 5,5% (8.300 unităţi) comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013. Numărul lor – peste 139.000 unităţi în 2014 – rămâne însă ridicat comparativ cu cel al autoturismelor noi (circa trei ori mai mare), deşi în scădere faţă de situaţia din 2013 (când la 8 luni raportul a fost de 4 rulate la unul nou).
Producţia naţională de autovehicule totalizează după 8 luni din 2014 un volum de 252.119 de unităţi, cu 8,4% mai puţin decât în perioada similară din 2013. Din acest total, 213.559 unităţi (85%) au fost produse de către Dacia, 38.555 (14,8%) de către Ford şi 5 unităţi de către Roman Braşov.
Volumele cele mai mari de producţie le-au înregistrat Dacia Duster (101.637 unităţi, din care 2.152 în luna august), urmată de Dacia Logan (55.571 unităţi, din care doar 776 unităţi în august), Ford B-MAX (38.555 unităţi, din care 2.034 în august), Dacia Sandero (30.032 unităţi) şi Dacia Logan MCV (26.319 unităţi).
Exporturile în luna august 2014 s-au cifrat la 4.304 unităţi, iar pe primele opt luni – 232.171 unităţi, în scădere cu 2,2% faţă de perioada similară din 2013. Cel mai exportat model a fost Dacia Duster – cu 96.493 unităţi, urmat de Logan cu 46.405 unităţi şi Ford B-MAX cu 38.376 unităţi.
La autoturismele vândute pe piaţa internă, topul pe mărci după 8 luni din 2014 este condus de către Dacia, cu 17.792 unităţi vândute (33,1% din total), urmată de Volkswagen (5.491 unităţi / 10,2%), Skoda (5.042 unităţi / 9,4%), Ford (3.741 unităţi / 7%), Renault (3.635 unităţi / 6,8%) şi Opel (2.433 unităţi / 4,5%).
Pe modele, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în luna august (dar şi după opt luni din 2014), urmat de Dacia Sandero, Dacia Duster, Skoda Octavia şi Volkswagen Golf.
Potrivit APIA, aceste volume de vânzări în creştere nu înseamnă în mod automat şi creşterea afacerilor, ţinând cont de datele comunicate de către Institutului Na.ional de Statistică. Conform INS, creşterea cifrei de afaceri în comerţul cu autovehicule după 7 luni din 2014 era de numai 6% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, comparativ o creştere de 32% a numărului de autovehicule vândute în perioada de referinţă.
În plus, numărul de autoturisme noi înmatriculate în România în primele opt luni este cu circa 15% mai mic decât vânzările realizate.AGERPRES