Aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de invazie rusă, a anunţat luni comandantul armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi. Potrivit acestuia, copiii ucraineni au nevoie de o atenţie particulară. Motivul ar fi legat de faptul că taţii lor au plecat pe front şi ”se regăsesc probabil printre cei aproape de 9.000 de eroi care au fost ucişi”.
Aceste informații despre câți militari au fost uciși au fost oferite în timpul unui forum desfăşurat la Kiev generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene.
Aceasta este una dintre extrem de rarele declaraţii ale responsabililor ucraineni despre pierderile militare suferite de Kiev în războiul lansat de Rusia pe 24 februarie, a informat agenţia Interfax-Ucraina, citată de AFP.
Zelenski a vorbit de un număr de 3.000 de militari ucişi
Cea mai recentă declaraţie de acest fel îi aparţinea preşedintelui Volodimir Zelenski şi fusese făcută la jumătatea lunii aprilie, când a afirmat că până atunci aproape 3.000 de militari ucraineni fuseseră ucişi şi alţi circa 10.000 răniţi de la începutul agresiunii ruse. Zelenski a prezentat atunci bilanțul celor trei luni trecute la acel moment.
Potrivit acestuia, aproape 30.000 de soldați ruși și-au pierdut viața, iar peste 200 de avioane au fost doborâte. De asemenea, rușii au pierdut și echipamente militare într-o proporție destul de mare.
„Ei bine, după trei luni de căutare a unei explicaţii de ce nu au reuşit să spargă Ucraina în trei zile, nu au venit cu nimic mai bun decât să susţină că ar fi plănuit să facă acest lucru. Aproape 30.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi. Peste 200 de avioane doborâte.
Mii de tancuri ruseşti, vehicule blindate şi alte echipamente pierdute. Muniţia de rachetă rusească este aproape complet epuizată. Şi vor să o acopere cu minciuni că nu se luptă din toată puterea? Mizerabil. Şi va veni vremea când ei înşişi vor recunoaşte acest lucru”, a spus liderul Ucrainei.
Tot atunci, Zelenski a ținut să le mulțumească tuturor ucrainenilor care luptă să își salveze viața, adăugând însă că dacă războiul va mai dura, va fi nevoie și de mai mult efort. Acesta a adus în discuție și armele trimise de SUA, esențiale pentru ca trupele ucrainene să reziste în fața ofensivei ruse.
„Prin urmare, furnizarea de arme grele către Ucraina – MLRS, tancuri, antinave şi alte arme – este cea mai bună investiţie în menţinerea stabilităţii în lume şi prevenirea multor crize severe pe care Rusia încă le planifică sau le-a provocat deja”, a spus Zelenski.