Lovitură grea pentru românii care au mașini diesel sau pe benzină. Eco-tichetele alocate programului Rabla Plus au fost luate pe sus de șoferi. Se pare că toți își doresc o mașină electrică.
Anunțul a fost făcut joi, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, aproape jumătate din eco-tichetele alocate programului Rabla Plus au fost rezervate până în acest moment, iar 90% dintre cei care au accesat această facilitate au ales o maşină 100% electrică.
Totodată, conform datelor centralizate, în acest an, rezervările eco-tichetelor puse la dispoziţie prin Rabla Plus au atins cifra de 1.225 de maşini, în mai puţin de trei luni de la startul programului. În perioada similară a anului trecut, au fost rezervate puţin peste o mie de autovehicule.
„Rabla Plus se dovedeşte a fi un program de succes, în ciuda problemelor din industria auto, generate de pandemie. Este primul an din istoria celor două programe Rabla Clasic şi Rabla Plus când, cel din urmă, are rezultate mai bune decât primul, raportat la numărul total de maşini disponibile prin ambele programe. Deşi am traversat COVID, cifrele de la Rabla Plus sunt mai bune pentru primele trei luni de program faţă de oricare altă ediţie Rabla Plus din anii precedenţi. Mă bucur că românii aleg maşinile electrice: acesta este viitorul transportului urban. De când am stabilit bugetul pentru anul acesta ne-am dorit un singur lucru: să impulsionăm transportul electric în oraşele din România şi să punem într-un an pe şoselele din ţară cel mai mare număr de maşini electrice înregistrat până acum”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Cel mai mare buget din istoria Rabla Plus
Pentru 2020, ministerul de resort, prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), a pus la dispoziţia cetăţenilor şi firmelor din România cel mai mare buget din istoria programului Rabla Plus, respectiv 140 de milioane de lei, cu circa 45 de milioane mai mult decât în 2019.
Bugetul permite punerea pe şoselele României până la 3.000 de maşini electrice şi hibride, cât s-a pus, în total, în toate cele patru ediţii ale programului din anii anteriori.
În ceea ce priveşte programul Rabla Clasic, Ministerul Mediului precizează că, până în acest moment, numărul rezervărilor a atins cifra de 21.000 de maşini, faţă de peste 30.000 de maşini rezervate în perioada similară a anului trecut.