Aproape jumătate din gospodăriile din România, mai exact41,5% din total, se confruntă cu probleme serioase privind locuinţa. Astfel, mai bine de patru din zece locuințe au cel puțin una din următoarele probleme grave:încălzire inadecvată, igrasie pe pereţi, podele sau în fundaţia casei, scurgeri prin acoperiş, deteriorarea pereţilor, podelelor sau a tocurilor de ferestre, lumină insuficientă etc.
Potrivit informațiilor BCR Banca pentru Locuințe, una din cinci gospodării din țara noastră recurge la împrumuturi pentru repararea sau construirea unei locuinţe, cumpărarea unor bunuri de folosințăîndelungată sau pentru acoperirea unor nevoi personale.
De asemenea, aproximativ 660.000 de apartamente și case individuale din orașele țării au nevoie de reparații care să oprească degradarea avansată.
În ceea ce-i privește pe locuitorii caselor individuale, studiile arată că aceștia prezintă nevoi mai mari de îmbunătățiri locative și sunt mai dependenți de resursele personale pentru finanțarea reabilitărilor decât locuitorii din blocuri. Acesta este cazul, de exemplu al proiectelor de izolare termică a locuințelor.
În aceste condiții, produsele de economisire-creditare ale BCR Banca pentru Locuințe, susținute de prima de la stat, reprezintă un ajutor consistent pentru românii care au nevoie să facă investiții în reparația locuințelor.