Dintr-un sondaj realizat printre utilizatorii portalului imobiliar Imopedia reiese că 45% dintre bucureşteni cred că vor mai scădea preţurile apartamentelor vechi şi numai 14% dintre ei se arată indiferenţi la acest trend deoarece au suficienţi bani pentru a cumpăra ceea ce îşi doresc. Acelaşi sondaj arată că 12% dintre respondenţi cred că va scădea valoare apartamentelor noi şi tot atâţia sunt convinşi că preţurile au ajuns la un nivel de unde nu se vor mai ieftini.
Sunt şi români care apreciază că preţurile locuinţelor au început să crească. Potrivit datelor Imopedia, 9% dintre participanţii la sondaj spun că în 2012 locuinţele au început să se scumpească.
61% dintre bucureşteni declară că nu ar plăti mai mult de 60.000 euro pentru achiziţionarea unei locuinţe, iar 26% susţin că sunt dispuşi să achite sume cuprinse între 60.000 euro şi 100.000 euro. Doar 13% dintre bucureşteni ar cumpăra o proprietate mai scumpă de 100.000 euro.

Profilul cumpărătorului
Bucureştenii caută să achiziţioneze apartamente în funcţie de numărul de camere (35%), apoi în funcţie de zona în care este situat imobilul şi de preţul său (27% şi respectiv 26%). Printre criteriile selectate de vizitatori se afla si cele legate de suprafaţa totală de locuit a apartamentului şi mijloacele de transport din zonă, fiecare reprezentând 6% dintre căutări.
„Cele mai căutate apartamente prin intermediul Imopedia sunt locuinţele cu trei camere (41% dintre vizitatori) urmate de cele cu două camere (36%), garsoniere (11%) şi  apartamente cu patru camere (10%). Procentul celor care şi-ar cumpăra o locuinţă cu mai mult de patru camere este insignifiant – 2%”, declară Răzvan Muntean, managerul general al portalului.
Trei sferturi dintre căutările înregistrate pe Imopedia vizează blocurile vechi, doar 26% dintre bucureşteni s-au arătat interesaţi de achiziţia unei locuinţe noi, procentul în acest caz fiind în creştere. În 2008 doar 7% dintre bucureşteni se gândeau să cumpere o locuinţă nouă.
Cele mai căutate zone pentru garsoniere şi apartamente cu două camere sunt Titan, Berceni, Militari şi Giurgiului. Bucureştenii care doresc un apartament cu trei sau patru camere s-ar muta în cartierele Titan, Drumul Taberei, Militari şi Ştefan cel Mare.