Capital a constatat, la faţa locului, că schimbările făcute în ultima vreme de bănci prelungesc substanţial timpul necesar pentru plata ratelor sau retragerea de numerar.
Ultimele reguli impuse de BNR pentru tranzacţiile cu numerar şi, în unele cazuri, schimbările în sistemele informatice transformă o simplă operaţiune de retragere de numerar într-o adevărată corvoadă. Reporterii Capital au constatat acest fapt chiar la faţa locului, la câteva dintre instituţiile de credit locale. O simplă operaţiune de retragere presupune nu doar completarea a cel puţin două formulare cu datele personale, dar şi un timp de aşteptare care, după cum am constatat, merge până la 40 de minute.
O primă oprire am făcut-o la Piraeus Bank, unde am încercat să retragem o sumă de bani în lei dintr-un cont constituit în euro. Experienţa este valabilă însă oriunde, în contextul în care normele BNR se aplică tuturor băncilor.
Nimic fără confirmare
Prima greşeală a fost aceea că nu ne-am prezentat la sucursala unde era înregistrat contul. Noul regulament BNR spune că, pentru a putea retrage numerar, sucursala unde se face tranzacţia trebuie să primească o confirmare de la cea unde a fost deschis contul. Confirmarea (în fapt, un simplu mail) nu vine întotdeauna atât de repede pe cât ne-am aştepta. „Aşteptăm şi 20 de minute câteodată“, ne spune un angajat al băncii. Pentru început, ne adresăm casieriţei, care, după o aşteptare de cinci minute la coadă, ne trimite la colegul de la conturi. Colegul ne pune în faţă mai întâi un formular pentru retragerea de numerar din contul în euro. Trebuie completat cu numărul contului (pe care nu îl ştim pe dinafară şi îi dăm angajatului ocazia să ne apostrofeze), datele de identitate şi sucursala unde a fost deschis contul.
Imediat trebuie completat un alt formular, de schimb valutar, care conţine suma ce trebuie schimbată, contul din care provine suma şi, nu în ultimul rând, cursul de schimb al zilei. Suntem apoi invitaţi să luăm loc, în timp ce angajatul prelucrează alt client, şi să aşteptăm confirmarea care vine după 15 minute. Înarmaţi cu factura de la „conturi“ dar şi cu o confirmare de la colegi ne aşezăm la coadă la ghişeu. Încă 10 minute de aşteptare plus alte cinci minute pentru a opera factura şi avem în sfârşit suma de bani, pentru un comision de 0,6%. Înainte de a pleca, casieriţa ne aminteşte că avem de plătit rata la credit şi că o putem face de acolo, dar e nevoie iar de colegul de la conturi şi de confirmarea de la „colegi“.
O altă bancă vizitată, de această dată pentru a achita rata la credit, este Alpha Bank. Timpul de aşteptare a fost de 45 de minute pentru o operaţiune care înainte se încheia în trei minute, direct la casierie. Cauzele nu au fost doar cele două formulare suplimentare pe care clientul trebuie să le completeze. Banca introdusese recent un nou sistem informatic, redusese personalul de la ghişee, eliminând casierii, iar angajaţii rămaşi se ocupau la comun şi de persoane fizice şi de persoane juridice, astfel încât în sediu se formase o coadă de 12 persoane.
40 de minute ne-au fost necesare pentru a retrage şi a schimba în lei o sumă de bani dintr-un cont constituit la una dintre băncile greceşti din România
Fără obiectul muncii
inutile În contextul noilor reglementări, existenţa unei părţi a agenţiilor bancare devine aproape inutilă, cel puţin după o anumită oră şi din perspectiva clientului care efectuează operaţiuni curente. Este vorba despre acele sucursale şi agenţii care activează în malluri şi magazine şi care au program prelungit. Acest orar nu se mai justifică în contextul în care un client vrea să retragă bani sau să plătească rata după ora de închidere a sucursalei unde are înregistrat contul. Pentru simplul motiv că nu poate primi confirmarea.