Potrivit datelor publicat de către Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound), de când a început acest an, aproape toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) au majorat salariul minim pe economie din cauza inflaţiei.
Aproape toate statele din UE au majorat salariul minim pe economie din cauza inflaţiei
Potrivit datelor publicat de către Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound), de când a început acest an, aproape toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) au majorat salariul minim pe economie din cauza inflaţiei. Ivailo Kalfin, directorul executiv al Eurofound, a spus că presiunile inflaţiei sunt resimţite de angajații europeni cu venituri mici.
Pentru a proteja câştigurile angajaților, majoritatea guvernelor din UE au mărit salariile minime pe economie mult mai mult decât în anii trecuți.
Creşterile salariale au variat de la peste 20% în Germania şi Letonia la peste 5% în Franţa, Luxemburg şi Malta. Numai în Spania și Cipru nu a fost majorate, până acum, salariul minim pe economie. Vă amintim că cele mai mari salarii minime brute din Uniunea Europeană sunt în Luxemburg, Germania şi Belgia, iar cele mai mici sunt în România, Ungaria şi Bulgaria.
Cum vor arăta creșterile salariale din 2023 în România?
Vă amintim că, Comisia Naţională de Prognoză (CNP), a estimat că în 2023 creşterile salariale vor acoperi din nou rata inflaţiei.
Începând cu 2023, câştigul salarial real va reveni la valori pozitive. Pentru 2023, CNP vede un câştig salarial real de 1,7% , iar pentru 2024 prognozează o valoare de 4,7 % .
Vă amintim că de la 1 ianuarie 2023, salariul minim brut pe economie a fost majorat la 3.000 lei lunar. În mână, salariul minim net pe economie va ajunge la 1.898 de lei. De această majorare vor beneficia 2,18 milioane de salariaţi, a precizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. În plus, Guvernul României a stabilit ca salariul minim din sectorul construcţiilor să crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023. Anul trecut, salariul minim în sectorul construcțiilor a fost de 3.000 lei, muncitorii fiind scutiți de impozit şi de plata contribuţiilor de asigurări sociale şi de sănătate .