În contextul actual al schimbărilor climatice, acțiunile în vederea combaterii acestora devin tot mai
necesare. Exista politici în scopul reducerii poluării și sancțiuni pentru nerespectarea acestora, însă nu
par a fi întotdeauna eficiente.

Chiar daca la nivel individual, cetățenii cunosc importanța protejării mediului, nu acționează ca atare. De ce? Lipsa de instrumente furnizate de autoritățile locale reprezintă un mare impediment.

Pensionarii, cei mai preocupați de colectarea selectivă

În România, pensionarii se declară cei mai preocupați de colectarea selectivă, comparativ cu tinerii, arată un studiu de piață despre comportamentul românilor legat de reciclare.

Astfel, Reveal Marketing Research a realizat un studiu reprezentativ la nivel național urban pe 847 de participanți pentru a descoperi care sunt comportamentele românilor față de reciclare și colectare selectivă.

”Procentul ridicat al pensionarilor care arată o grijă mai mare față de mediu se poate explica prin tendința
lor de a reutiliza materialele folosite, tocmai pentru a evita risipa. Aceștia sunt mult mai preocupați de
conservarea resurselor și pun accent pe consumul cumpătat.

Pe de o parte, acest comportament poate fi corelat cu veniturile reduse și de aceea pensionarii doresc să își maximizeze fiecare resursă. Pe de altă parte, obișnuința de a păstra și a refolosi obiectele este o altă explicație pentru care pensionarii arată această grijă pentru colectarea selectivă.

Contradicția apare în cazul milenialilor și tinerilor profesioniști care, deși sunt cei care vor experimenta cel
mai mult efectele încălzirii globale, nu sunt la fel de interesați de reciclare.

Percepția greșită că pericolul este unul îndepărtat

Aceștia cad pradă percepției greșite că pericolul este unul îndepărtat. Astfel, se pot justifica rezultatele studiului din care reiese implicarea mai redusă a tinerilor, în comparație cu cea a vârstnicilor, în colectarea selectivă.”, arată Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research.

Românii se arată dornici să recicleze (74%), după cum arată un studiu derulat recent de către Reveal
Marketing Research.

Multora le lipsesc, însă, mijloace adecvate pentru a face asta (35%). Pretențiile romanilor din partea brandurilor încep și ele să crească, 43% nu se mulțumesc doar cu promisiuni și încurajări și își schimbă alegerea la nivel de produs, preferându-le pe cele din materiale reciclate.

Absența centrelor de depozitare sau a spațiilor speciale din apropierea locuinței reprezintă cel mai mare
obstacol ce îi împiedică pe români să colecteze selectiv deșeurile (24%).

Tinerii profesioniști (88%) sunt de părere că brandurile au un rol important în educarea și încurajarea
populației în direcția colectării selective.

Importanța comunicării de brand

Atunci când vine vorba despre decizia de cumpărare, brandurile care utilizează materiale reciclate au un avantaj. Abordarea eco-friendly a unui brand cântărește drept factor de decizie în achiziție pentru respondenți, 43% dintre aceștia fiind influențați în mare și în foarte mare măsură de comportamentul responsabil și sustenabil al companiilor de pe piață.

În comunicarea de brand, companiile au avut mai mult succes în modelarea deciziei de cumpărare a
tinerilor profesioniști (49%), comparativ cu segmentul familiilor moderne ce este într-o foarte mică
măsură influențat de mesajele eco-friendly transmise (12%).

Seniorii pensionari (84%) și familiile moderne (76%) declară că selectează deșeurile în cea mai mare
măsură. Milenialii (61%), comparativ cu segmentul persoanelor în vârstă, reciclează cel mai puțin.

Principala modalitate de colectare selectivă a românilor o reprezintă recipientele special amenajate
oferite de primărie, peste jumătate dintre respondenți optând pentru această opțiune. Seniorii
pensionari (65%) apelează la aceste recipiente.

Cea mai mare barieră în calea colectării selective

Se observă importanța spațiilor puse la dispoziție în interiorul centrelor comerciale (hypermarket, supermarket, magazine, mall), deoarece aproximativ o treime dintre respondenti preferă să selecteze deșeurile aici, mai ales milenialii (38%).

În schimb, cea mai puțin utilizată metodă de către respondenți este colectarea în saci negri de la REBU, colectarea fiind inclusa în prețul de achiziție (10%).

Cea mai mare barieră (24%): lipsa unui spațiu destinat special în proximitatea locuinței. Alte obstacole: distanța față de centrele de colectare – 12% dintre respondenți nu locuiesc în proximitate

Milenialii nu reciclează – 21%. Doar 4% dintre români consideră că reciclarea e un proces anevoios. Doar 1% dintre români nu cred în beneficiul reciclării.

Punerea la dispoziție în mod gratuit de către autorități a unor saci speciali și posibilitatea de a-i transporta
la locul de colectare a deșeurilor ar încuraja românii să aibă un comportament mai responsabil (62%).

Facilitați gratuite care să ușureze procesul

Seniorii pensionari (74%) ar fi cei mai motivați să recicleze daca ar avea aceasta posibilitate. Penalitățile ridicate nu ar influența într-o mare măsură decizia de a colecta selectiv, astfel încât doar 8%
dintre respondenti ar fi motivați de existența lor.

În urma studiului derulat de Reveal Marketing Research, rezultatele ne arată deschiderea romanilor de a
colecta selectiv într-o mai mare măsură în condițiile unui ajutor semnificativ din partea autorităților locale
sau a unor facilitați gratuite care să ușureze procesul selectării deșeurilor.

În atragerea atenției asupra problemelor despre mediu, brandurile joaca un rol important în încurajarea comportamentelor responsabile. Totodată, acțiunile brandurilor de protecție a mediului înconjurător influențează în mod pozitiv percepția consumatorilor despre aceștia.

Metoda folosită a fost CAWI (Computer Assisted Web Interview) și au fost derulate 847 interviuri online
pe un eșantion reprezentativ la nivel național urban. Perioada de colectare a datelor a fost 10-18 iunie
2020. Eroarea de eșantionare: ±3.4%.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață, cu o echipă passionately curious,
specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market
development.