Deși mulți analiști au avertizat în legătură cu aceste monede, ele încă se află în circulație, iar anumiți comercianți le acceptă la plată.
Hoții de criptomonede au furat de pe platformele de schimb echivalentul a 927 de milioane de dolari în primele nouă luni ale anului, cu 250% mai mult decât anul trecut, arată un raport al firmei de securitate cibernetică CipherTrace.
Raportul, care analizează activitățile criminale pe piețele digitale, arată o creștere a furturilor în intervalul 20 – 60 milioane dolari, ce totalizează 173 de milioane de dolari în trimestrul al treilea.
Furturile au însumat anul trecut 266 de milioane de dolari, conform precedentului raport CipherTrace. Populariatea bitcoin și apariția a peste 1.600 de alte monede au atras mai mulți hackeri în spațiul criptomonedelor.
„Instituțiile de reglementare sunt cu doi ani în urmă, pentru că foarte puține țări chiar aplică legi puternice împotriva spălării de bani”, spune Dave Jevans, directorul executiv al CipherTrace. El spune că în realitate au loc cu 50% mai multe tranzacții criminale decât invocă studiul.