Este știrea momentului despre Bogdan Mîndrescu, consilierul și viitorul șef de cabinet al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. S-a aflat că acesta a fost consultant în România pentru compania Inspur Shandong Group din China, controlată de Partidul Comunist Chinez. Potrivit jurnaliștilor de la newsweek, în timp ce acorda consultanță companiei din China, Bogdan Mîndrescu era șeful de cabinet a lui Răzvan Cuc, în mandatul acestuia de secretar de stat la Transporturi. Mai mult, acesta nu a menționat în declarațiile de avere banii pe care i-a încasat de la chinezi.
Sursa citată a arătat că grupul Inspur a fost trecut pe „lista neagră” a Departamentului Apărării al SUA în anul 2020 pentru a contracara strategia de dezvoltare a complexului militar – civil al Republicii Populare Chineze, care sprijină obiectivele de modernizare ale armatei chineze prin asigurarea accesului acesteia la tehnologii și expertiză avansate.
Detalii neștiute din trecutul lui Mîndrescu
Jurnaliștii au mai arătat și alte detalii din trecutul lui Bogdan Mîndrescu și-a început cariera la Bancpost, în anul 2007. A lucrat un an drept consultant de vânzări credite. În CV-ul său nu menționează ce a făcut în perioada 2008 – 2011. Însă, în ianuarie 2011, îl regăsim încadrat ca director economic la firma Agregate Interinvest. Acolo a lucrat timp de trei luni, apoi s-a dus ca economist la Formenerg. La Formenerg a lucrat doar opt luni, după care a fost detașat pe funcția de consilier la Serviciul Protocol din cadrul Ministerului Economiei. Se ocupa de „organizarea de evenimente, comisii mixte și bilaterale”. Asigura logistica necesară întâlnirilor la cabinetul ministrului Economiei și colabora cu Serviciul de Pază și Protecție (SPP) „în vederea realizării unor acțiuni ce impuneau un protocol special de securitate”. În plus, păstra legăturile „protocolare cu omologii ministrului din țară și străinătate”.
A stat pe funcție până în martie 2012. În toată această perioadă, Ministerul Economiei a fost condus de pedelistul Ion Ariton, precedat de ministrul Lucian Nicolae Bode, actualul ministru al Afacerilor Interne.
De la Ministerul Economiei, Bogdan Mîndrescu a ajuns director economic la firma Pandor. Pentru această companie a lucrat în perioada octombrie 2012 – octombrie 2015. În paralel, din noiembrie 2013 până în decembrie 2014, a fost și consultant la cabinetul președintelui – director general al Televiziunii Române. În noiembrie 2013, președinte – director general al TVR era Claudiu Săftoiu, fostul șef al Serviciului de Informații Externe. Mîndrescu a fost preluat și de următorul șef al TVR, Stelian Tănase.
Consultață pentru chinezi, șef de cabinet la Răzvan Cuc
Apoi, Bogdan Mîndrescu s-a apucat să acorde consultanță companiei Inspur Shandog Group Co. Ltd. din China, controlată de Partidul Comunist Chinez. A început în decembrie 2014 și a prestat până în decembrie 2015. În timp ce oferea consultanță, a fost și șeful de cabinet al lui Răzvan Cuc.
Inspur Group este un conglomerat de companii de stat strategice din China specializat pe tehnologia informației și care se concentrează pe servicii de cloud, big data, găzduirea de aplicații cheie, servere, stocare, inteligență artificială și Planificarea Resurselor Întreprinderii (ERP). La conducerea Inspur Group se afla Sun Pishu, secretar al Comitetului de Partid Comunist și adjunct al Congresului Național al Poporului. El este considerat un pionier în industria informației din China. Sub conducerea sa a fost dezvoltat serverul SMP 2000 în anul 1993, apoi a dezvoltat prima generație de microcomputere din China. Din 2010, Sun Pishu a transformat Inspur Group într-un serviciu de furnizare de servicii cloud și operare big data. Așa a ajuns pe primul loc în China și pe locul 3 în lume pe piața serverelor.
Compania, pe lista neagră a Departamentului Apărării al SUA
În anul 2014, conform New York Times, Inspur Group intenționa să preia complet principala afacere de servere IBM din China. Pe atunci, serverele IBM erau folosite de băncile de stat din China, dar ulterior acestea au început să folosească serverele Inspur. De exemplu, Postal Savings Bank of China începuse un proiect pilot de transfer pe serverele Inspur în 2013.
Pe 12 noiembrie 2020, președintele Statelor Unite ale Americii Donald Trump a emis un ordin prin care a interzis companiilor controlate de China să mai investească în economia americană. Decizia a fost luată după ce Donald Trump a acuzat de China de spionaj. Pe lista neagră a Departamentului Apărării al SUA se află și Inspur Group, companie ale cărei interese au fost reprezentate în România de către Bogdan Mîndrescu, consilierul și viitorul șef de cabinet al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. Nu se știe deocamdată dacă Bogdan Mîndrescu va lucra și la Guvern, acolo unde ministrul Sorin Grindeanu deține funcția de vicepremier.