Cinci dintre oamenii de încredere ai preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, foşti miniştri în guvernul de la Cairo şi deţinători ai unor importante funcţii politice de partid, au adunat fiecare averi de peste 1 miliard de dolari, conform procurorilor militari care pregătesc actele de acuzare împotriva acestora, în cadrul ultimei concesii făcute de autorităţile egiptene pentru a dezamorsa criza profundă în care se află ţara, transmite New York Post.
Trei dintre foştii miniştri au încercat să fugă din Egipt la sfârşitul săptămânii trecute, dar le-a fost refuzată ieşirea din ţară, conform unor surse de la aeroportul din Cairo, relatează publicaţia egipteană Al-Masry Al-Youm, cel mai mare ziar independent din Egipt.
Conform acestei publicaţii, procurorii cercetează averile ascunse ale apropiaţilor lui Mubarak, averi ce variază de la suma de 3 miliarde de dolari în cazul lui Ahmed Ezz, magnat al oţelului şi membru proeminent al Partidului Naţional Democratic şi până la 1,2 miliarde pentru fostul ministru de interne Habib Ibrahim El-Adly.
Între timp, administraţia americană pare să îşi ridice o parte din presiunea exercitată asupra autorităţilor de la Cairo, preşedintele Barack Obama declarând că ‘Egiptul face progrese’ spre o soluţie la criza politică şi socială actuală. Hosni Mubarak, cel mai bogat om din lume?