Inundaţiile devastatoare care au afectat luna aceasta regiunea Balcanilor vor face ca creşterea economică din acest an să fie sub estimări, iar aprovizionarea cu energie electrică ar putea fi perturbată timp de cel puţin şase luni, a estimat luni Banca Mondială, transmite Reuters.
Peste 50 de oameni au fost ucişi de inundaţii şi alunecări de teren în Serbia, Bosnia Herţegovina şi Croaţia, după ce precipitaţiile abundente au făcut ca râurile să iasă din matcă şi să inunde drumuri, poduri şi case. Cele mai afectate au fost Serbia şi Bosnia Herţegovina, care au suferit pagube în valoare de sute de milioane de euro, o lovitură gravă pentru economiile celor două ţări. Producţia de electricitate a Serbiei a fost redusă cu 40% ca urmare a inundaţiilor, iar aprovizionarea cu electricitate a fost perturbată în Bosnia Herţegovina şi Croaţia.
'Cred că pe termen scurt, în 2014 inundaţiile vor avea un impact negativ asupra creşterii', a declarat directorul Băncii Mondiale pentru Europa de Sud-Est, Ellen Goldstein. 'Cele mai mari probleme vor fi în aprovizionarea termocentralelor cu combustibil pe termen lung din cauza inundării minelor', a adăugat Goldstein.
Aceste declaraţii vin după ce Banca Mondială şi-a prezentat estimările semestriale pentru regiunea Balcanilor de Vest, potrivit cărora regiunea va înregistra o creştere medie de 1,9% în 2014 şi un avans de 2,6% în 2015.
Ellen Goldstein a atras atenţia că aceste estimări au fost realizate înainte de inundaţii, dar a refuzat să spună care va fi impactul inundaţiilor asupra prognozelor.
'Este posibil ca în 2014 revenirea economică să fie mai dificilă, dar ar putea fi urmată de o creştere mai rapidă în 2015, pe măsură ce ţările îşi revin după inundaţii. Nu ştim însă care va fi amploarea', a spus Goldstein.
Directorul Băncii Mondiale a precizat că instituţia îşi va restructura rapid portofoliile existente în cele trei ţări pentru a realoca fonduri în vederea necesităţilor de reconstrucţie imediată, printr-o finanţare retroactivă de până la 40%.
'Guvernele pot începe cheltuielile pentru necesităţile prioritare din prezent, urmând să utilizăm 40% din fondurile realocate pentru a rambursa banii guvernelor după ce chestiunile de procedură vor fi rezolvate', a spus Ellen Goldstein.
O altă posibilitatea este utilizarea Asociaţiei Internaţionale de Dezvoltare (IDA), care ar finanţa bunurile şi serviciile prioritare de genul importurilor sau repararea unor sectoare cheie.
'Poate fi făcut extrem de rapid, avem nevoie de aprobarea consiliului director înainte de sfârşitul lunii iunie pentru ca banii să înceapă să fie distribuiţi în decurs de câteva săptămâni' a apreciat Ellen Goldstein.
Preşedintele francez Francois Hollande a propus săptămâna trecută organizarea unei conferinţe internaţionale a donatorilor pentru a veni în ajutorul ţărilor din Balcani afectate de inundaţii.
Sursa: Agerpres