Aproximativ 1.000 de solicitări au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, la Serviciul de Ambulanţă al Capitalei, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, dr. Alis Grasu, managerul ambulanţei.
Ea a precizat că din cele 972 de solicitări 561 au fost urgenţe, iar dintre acestea 31 au fost pentru persoane căzute în stradă, 28 pentru suspiciune de fracturi, 31 de persoane cu traumatisme toracice abdominale, de bazin şi 73 de lipotimii.
Medicul Doina Mihăilă a explicat, într-o declaraţie acordată AGERPRES, că în această perioadă cu temperaturi ridicate oamenii trebuie să se protejeze de frig, să poarte căciuli, mănuşi, fulare, încălţăminte comodă care să nu alunece.
Cardiacilor şi persoanelor cu afecţiuni pulmonare medicul le recomandă să rămână în case până spre prânz şi să poarte îmbrăcăminte adecvată, să nu le lipsească fularul cu care să se acopere la nas şi gură şi, foarte important, să îşi ia medicaţia.
SURSA: Agepres