Aproximativ 14.000 de tichete electronice, rezervate de persoanele fizice şi juridice în Programul ‘Rabla’

Circa 14.000 de tichete au fost rezervate, până în prezent, în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu /AFM/ în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2015 - 'Rabla', se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Rezervarea celor 14.000 de vouchere a fost realizată atât de persoanele fizice, cât şi juridice.

Pe de altă parte, AFM anunţă închiderea unei noi etape de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice pentru programul 'Rabla 2015'. În cadrul programului au fost analizate 831 dosare, dintre care 411 dosare au fost acceptate, pentru 1.380 de autovehicule, iar 420 de dosare au fost respinse.

Potrivit sursei citate, la ora actuală, la registratura AFM s-au depus peste 1.500 de dosare de către persoanele juridice şi instituţiile publice. Persoanele interesate să participe la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pot depune dosarele de finanţare la sediul AFM, până la data de 30 septembrie 2015.

Persoanele fizice care vor să achiziţioneze o maşină nouă pot aplica, începând din 27 aprilie, în cadrul Programului 'Rabla', bugetul alocat în acest sens de către autorităţi fiind de 162,5 milioane de lei.

Totodată, Programul 'Rabla' destinat persoanelor juridice, inclusiv instituţiilor publice, operatorilor economici fără personalitate juridică, organizaţiilor profesionale care sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale, a demarat în data de 4 mai, cu o alocare de 5.000 de vouchere şi un buget total de 37,5 milioane lei.

SURSA: Agerpres