Aproximativ 44% din populaţia eligibilă a Bucureştiului este vaccinată anti-COVID
Potrivit celor spuse de președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, Capitala este urmată de judeţul Cluj cu 40,4% rata de acoperire vaccinală, Sibiu 34%, Braşov 32,1%, Timiş 31%, Constanţa 30,7%, din datele valabile la data de 7 iunie.
Declarația lui Valeriu Gheorghiţă a fost făcută marți, 8 iunie, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Informațiile transmise de Valeriu Gheorghiţă
„Rata de acoperire vaccinală la data de 7 iunie 2021 din populaţia eligibilă – atenţie, în momentul de faţă vorbim de populaţie eligibilă, fiind persoane cu vârsta de peste 12 ani, inclusiv – aşa încât municipiul Bucureşti este pe primul loc cu rata de acoperire vaccinală din populaţia eligibilă de 43,8%, urmat de judeţul Cluj cu 40,4%, Sibiu 34%, Braşov 32,1%, Timiş 31%, Constanţa 30,7%. Am prezentat judeţele care sunt peste 30%, deci mult peste media naţională, media de acoperire vaccinală la nivel naţional din populaţia eligibilă de peste 12 ani fiind de 25%”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a precizat şi că judeţele cu cea mai mică rată de acoperire vaccinală: Covasna cu 17,5%, Bacău – 16,7%, Giurgiu – 16,2%, Botoşani – 16,1% şi Suceava 15,1%.
„Aş vrea în schimb să menţionez că chiar şi în aceste judeţe rata de acoperire vaccinală împotriva noului coronavirus a crescut progresiv. Numărul de persoane vaccinate în ultimele săptămâni a crescut, ceea ce este un lucru îmbucurător”, a completat Valeriu Gheorghiţă.
Ajutor în lupta cu pandemia
Luni, România a primit peste 960.000 de zone de vaccin anti-COVID. Este vorba despre un număr de 964.080 doze de vaccin de la Pfizer-BioNTech.
Respectivele doze aduse luni în România au fost distribuite la următoarele centre de depozitare: Bucureşti: 367.380 de doze; Braşov: 128.700 de doze; Cluj: 105.300 de doze; Craiova: 140.400 de doze; Constanţa: 81.900 de doze; Iaşi: 81.900 de doze; Timişoara: 58.500 de doze.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea