Pe esplanada din faţa Teatrului Naţional sunt grupaţi aproximativ 450-500 de protestatari, mulţi dintre ei pensionari, oameni în vârstă sau dascăli, membri ai federaţiilor sindicale din învăţământ, iar pe partea cealaltă a Pieţei, în faţa Fântânii de la Arhitectură sunt alţi 100 de manifestanţi, majoritatea tineri.
Protestele au decurs până la această într-o atmosferă destul de calmă, potolită şi de ploaia măruntă care a început să cadă după ora 18,00, cei mai agitaţi manifestanţi înghesuindu-se mai ales în spatele reporterilor TV care transmit live pentru televiziunile de ştiri. Oamenii, în grupuri distincte, discută între ei, se fotografiază scandând lozinci consacrate sau născocite pe moment în timp ce tropăie în stilul ultraşilor de pe stadioane, suflă în trompete şi fluiere, afişează bannere sau pancarte cu sloganuri sau revendicări dintre cele mai diverse. ‘Nepăsarea şi hoţia conduc România’, ‘Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă’, ‘Jos UDMR’, ‘Vrem alegeri anticipate’, ‘Guvern provizoriu’, ‘Nu mai staţi acasă, vouă nu vă pasă?’, se poate citi pe câteva dintre pancarte.
Lozincile cu priza cea mai mare, care sunt scandate aproape la unison şi răsună cel mai zgomotos sunt doar câteva: ‘Jos Băsescu!’, ‘Demisia’, Ieşi afară, javră ordinară!’. Printre pensionarii din faţa Teatrului Naţional şi-a făcut loc şi un grup de 10-15 tineri, care scandează ‘Jandarmeria apără hoţia’.
‘E a patra seară când vin aici. Eu nu mă dau bătut, o să fiu aici până la toamnă, dacă o să fie cazul şi o să am cu cine. Aşa nu se mai poate. Prefer să mor aici decât acasă de foame’, spune un domn cu vârsta în jur de 60 de ani, echipat cu o haină groasă şi o şapcă trasă bine pe urechi. Un tânăr de la Fântâni care trage dintr-o ţigară spune că e prima oară când vine la proteste, spune că e student la două facultăţi şi că ar vrea ca toţi tinerii din Bucureşti să iasă la proteste pentru că numai aşa se va reuşi măcar o mică schimbare în mai bine. ‘Sper ca oamenii să nu abandoneze înainte de a schimba ceva cu adevărat. Mie nu îmi ajunge doar să mă descarc sau să mă văd la televizor’, explică tânărul student, arătând că ar vrea în primul rând ca la guvernare să vină oameni competenţi, care schimbe imaginea actuală a ţării, să atragă investiţii şi ‘să mişte economia pentru a fi create mai multe locuri de muncă, nu ca să fie desfiinţate şi cele care abia sunt acum’.
De asemenea, aproximativ 300 de studenţi sunt aşteptaţi în această seară să se alăture protestatarilor din Piaţa Universităţii, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele UNSR, Ion Poenaru. El a spus că dintre aceştia în jur de 100 vor pleca din Complexul studenţesc Regie, urmând a se alătura celor prezenţi deja în zona Fântânii de la Arhitectură.
SURSA: Agerpres