Michael Rubens Bloomberg s-a născut în 1942 în Boston, Statele Unite ale Americii, într-o familie de evrei cu rădăcini ruseşti. Bloomberg a urmat cursurile Universităţii Johns Hopkins, unde a obţinut o diplomă în inginerie electrică, iar în 1966 a absolvit şi un MBA la Harvard.
În anul 1973, Michael Bloomberg a devenit partener în cadrul firmei de brokeraj Salomon Brothers. Câțiva ani mai târziu, compania a fost cumpărată de Phibro Corporation, iar viitorul primar a fost dat afară, primind totuși compensaţii în valoare de 10 milioane de dolari.
Aceasta a fost suma pe care viitorul primar a folosit-o să-și deschidă afacerea care l-a făcut miliardar.
Michael Bloomberg este cel care a creat o adevărată revoluție în domeniul finanțelor. A vrut să dezvolte un business care să răspundă la o problemă esenţială în sistemul bancar: transmiterea informaţiilor financiare într-un timp cât mai scurt, prin inovaţii tehnologice şi într-o formă grafică. Cei care s-au interesat de proiect și care au și investit foarte mulți bani au fost cei de la banca Merrill Lynch.
Afacerea s-a dovedit un adevărat succes. Până la sfârşitul anului 1990, Bloomberg instalase peste 8.000 de terminale, iar până în 2012, numărul ajunsese la peste 300.000.
De la afaceri la politică
La începutul anilor 2000, Michael Bloomberg a renunţat la funcţia de CEO al companiei pentru a urma o carieră în politică.
El a candidat și a devenit primar al oraşului New York pe 1 ianuarie 2000, fiind reales în 2005 şi apoi în 2009. În această funcţie, omul de afaceri a condus oraşul folosind metode neconvenţionale, numind consilieri în funcţie de experienţa lor şi lăsându-le apoi libertate în luarea deciziilor.
Astăzi, conform estimărilor, Michael Bloomberg are o avere de peste 54 de miliarde de dolari.
Candidat la cea mai înaltă funcție
Omul de afaceri a emis duminică un comunicat, potrivit căruia dorește să devină candidatul Partidului Democrat.
În documentul publicat pe Twitter, omul de afaceri de 77 de ani şi-a motivat decizia de a candida prin necesitatea de a-l învinge pe Donald Trump şi cu dorinţa sa de a „reconstrui America”.