Un nou mod de a diagnostica o persoană infectată cu Covid-19 ar putea înlocui celebrele teste folosite până acum. Noua metodă s-a dovedit a avea o precizie foarte mare.
Cercetătorii scoțieni au dezvoltat o nouă tehnologie de Inteligență Artificială, bazată pe raze X, care poate înlocui testele PCR utilizate în prezent pentru detectarea infecțiilor cu Covid-19.
Tehnologia dezvoltată de experții de la Universitatea Scoției (UWS) este capabilă să diagnosticheze cu exactitate Covid-19 în doar câteva minute, mult mai rapid decât un test PCR, care durează de obicei aproximativ două ore, și cu o precizie de 98%, informează Times of India.
Se speră că tehnologia poate fi utilizată în cele din urmă pentru a ajuta la ameliorarea presiunii puse pe departamentele de urgență, mai ales în țările în care testele PCR nu sunt disponibile.
Tehnica de ultimă generație utilizează tehnologia cu raze X, comparând scanările cu o bază de date de aproximativ 3.000 de imagini aparținând pacienților cu Covid-19, persoanelor sănătoase și persoanelor cu pneumonie virală.
Apoi se folosește un proces de Inteligență Artificială, cunoscut sub numele de rețea neuronală convoluțională profundă, un algoritm folosit de obicei pentru a analiza imaginile vizuale, pentru a da un diagnostic.
Tehnica s-a dovedit a a avea o precizie de 98%
În timpul unei faze extinse de testare, tehnica s-a dovedit a a avea o precizie de 98%, au spus cercetătorii.
„S-a impus tot mai mult necesitatea unui instrument rapid și fiabil care să poată detecta Covid-19, iar acest lucru a devenit și mai cert odată cu răspândirea variantei Omicron”, a declarat profesorul Naeem Ramzan, director în Centrul de cercetare de la UWS.
„Numeroase țări nu pot face un număr mare de teste Covid din cauza instrumentelor de diagnosticare limitate, dar această tehnică utilizează tehnologie ușor accesibilă pentru a detecta rapid virusul”, a explicat el.
Nu poate detecta simptomele Covid-19
Ramzan precizează însă că simptomele Covid-19 nu sunt vizibile cu ajutorul razelor X în primele etape ale infecției, așa că este important de reținut că tehnologia nu poate înlocui pe deplin testele PCR.
„Cu toate acestea, poate avea în continuare un rol important în limitarea răspândirii virușilor, mai ales atunci când testele PCR nu sunt disponibile”, a spus Ramzan.
Razele X ar putea fi cruciale și pot salva vieți
Razele X ar putea fi cruciale și pot salva vieți atunci când se diagnostichează cazuri severe de virus, ajutând la determinarea tratamentului necesar.
Echipa intenționează acum să extindă studiul, încorporând o bază de date mai mare de imagini cu raze X pentru a evalua cât de adecvată este abordarea într-un cadru clinic.