Un sondaj Bloomberg de la începutul lunii decembrie arăta că 16% dintre americani sunt favorabili abolirii Rezervei federale. Li se reproşează băncilor centrale că manipulează moneda şi dobânzile ca să atenueze ciclurile economice şi să creeze astfel false stimulente care duc la crize generalizate.
Este criticată cumpărarea masivă de către BCE de obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor europene periferice. Îngrijorările legate de pierderea independenţei în faţa politicilor sunt justificate din punct de vedere logic, scrie ziarul elveţian Le Temps în ediţia de luni.
Apariţia unui curent liberal de gândire din ce în ce mai pregnant, care vrea să pună capăt monopolului băncilor centrale, nu este deci surprinzătoare. Ideea este reluată acum de mişcarea Tea Party şi de unul din liderii săi, Ron Paul, care a publicat recent ‘End the Fed’. În Elveţia, bancherul Karl Reichmuth, laureat al premiului Röpke 2010 al ‘Liberales Institut’, susţine de multă vreme un sistem de concurenţă pentru emiterea monedei.
Teza nu este nouă. Şcoala austriacă a liberalismului, sub conducerea lui Ludwig von Mises, care a publicat o carte despre monedă în 1912, s-a declarat pentru ‘privatizarea producerii monedei’. În 1977, economistul Hayek declara că ‘dacă vrem să avem o monedă demnă de acest nume, acest lucru nu se va datora oamenilor de stat’. Hayek şi von Mises vor să redea dobânzii rolul central de semnal pe care îl joacă preţul banilor într-o economie.
Scăzând dobânzile în mod artificial, băncile centrale stimulează întreprinderile să investească. ‘Rezultatul final este că producătorii vor consuma resursele pentru a produce pe viitor bunuri pentru care nu există o cerere durabilă’, scrie economistul Gary Wolfram în National Review.
Actualul sistem monetar bazat pe instituţiile care sunt monopolul băncilor centrale şi pe moneda-hârtie a fost aplicat de guverne de peste un secol. Ele sunt şi primii beneficiari ai acestui sistem. Această critică la adresa băncilor centrale este din ce în ce mai prezentă, de la Pierre Leconte, autorul volumului ‘Falsificatorii de bani’ (Les faux-monnayeurs, 2008), la Pascal Salin ‘Să revenim la capitalism ca să evităm crizele’ (Revenir au capitalisme pour éviter les crises, 2010).
Soluţia ‘austriacă’ este ‘activitatea bancară liberă’ (‘free banking’). Termenul a apărut în 1984 în lucrarea lui Lawrence White. ‘Free banking’ înseamnă mai întâi sfârşitul monopolului băncilor centrale asupra emiterii monedelor. Ele ar putea să emită monedă, dar într-o situaţie de concurenţă. Ideea este atrăgătoare, dar ea necesită accelerarea rambursării creditelor şi a lichidării datoriilor.
‘Costul procesului ar fi ridicat’, afirmă Thorsten Polleit, economist şef la Barclays Capital. Această lichidare a datoriilor ar împiedica de altfel guvernele să continue să trăiască de pe urma creditelor. Activitatea bancară liberă duce deci la o reducere a dimensiunii statului.
O mare parte a partizanilor acestei reforme se declară pentru întoarcerea la folosirea aurului drept etalon. Acest sistem ar elimina problema riscului sistemic, potrivit lui Thorsten Polleit. Falimentele băncilor nu ar duce la reducerea masei monetare şi contribuabilii nu ar mai fi chemaţi în ajutor.
Dar ‘free banking’ nu trece neapărat prin reîntoarcerea la etalonul aur. Desigur, teza este minoritară, dar acum trei ani niciun mare ziar public nu ar fi abordat acest subiect. De altfel, George Selgin, profesor la Universitatea americană Georgia, a acordat un interviu despre acest subiect site-ului internet al Fed.
SURSA: Agerpres