Se pare că în timp ce Arabia Saudită şi-a făcut rezervelor de șist de care are nevoie, ceea ce nu are este apa necesară în procesul de fracţionare şi care trebuie trimisă în pământ pentru a elibera petrolul și gazele.
Potrivit Bloomberg și Baker Hughes, Arabia s-ar putea situa pe locul cinci la cele mai mari rezerve de șisturi din lume, adăugând acestea la extraordinara bogăție minerală a ţării.
Cu toate acestea, CEO-ul Aramco Khalid al-Falih a negat faptul că saudiţii ar avea vreun rol în prăbuşirea prețului petrolului, într-o conferință de presă desfăşurată marți dimineață la Riad, potrivit Reuters:
"Matematica ne va spune că exporturile noastre au intrat treptat în declin, astfel motivul pentru dezechilibrul de pe piață nu are absolut nu are nimic de-a face cu Arabia Saudită," a spus Khalid al-Falih a declarat la o conferință în Riyadh.
"Nu m-aș aventura să ghicesc unde se va opri preţul petrolului, dar va fi valoarea reală a echilibrului dat de în cele din urmă de cerere și ofertă. Eu nu cred că cineva poate spune un anumit preţ. Aş fi o prostie dacă m-aş exprima cu exactitate."
El a adăugat că s-ar putea ca prețul petrolului să fi fost prea mare înainte, dar acum este "prea mic pentru toată lumea".
Procesul de fracţionare, prin care se extrag gazele de şist, este extrem de controversat în Statele Unite, în special după difuzarea documentarului Gasland, care prezintă cum apa devine contaminată în urma procesului.
În Marea Britanie, procedura de extracţie a gazelor de şist este de asemenea extrem de controversată, şi există mai multe încercări politice de a impune un moratoriu în privinţa acestor proceduri.