Acordul a fost semnat cu ocazia vizitei la Moscova a regelui saudit Salman, care a fost primit joi de preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin. 

Înţelegerea mai prevede cumpărarea de către Riad de sisteme antitanc Kornet-EM, lansatoare de rachete TOS-1A, lansatoare de grenade AGS-30 şi puşti de asalt Kalaşnikov AK-103, potrivit unui comunicat al Saudi Arabian Military Industries (SAMI), noua companie naţională din industria de apărare. 

'Părţile cooperează pentru punerea în practică a unui proiect de localizare a producerii sistemului de apărare antiaeriană S-400 şi de mentenanţă a componentelor sale', indică aceeaşi sursă, făcând referire de asemenea la 'transferuri de tehnologie' pentru alte armamente. 

Comunicatul mai precizează că protocolul 'se axează pe instalarea fabricării de sisteme de armament avansate în Arabia Saudită' şi 'include transferul de tehnologie' pentru Kornet-EM, TOS-1A şi AGS-30, precum şi 'programe de antrenament şi de formare' pentru personalul saudit. 

Un sistem S-400 este format din mai multe staţii radar, din rachete cu raze diferite de acţiune şi din echipamente de mentenanţă. 

Pe 12 septembrie, Turcia, stat membru al NATO, a semnat cu Rusia un contract pentru achiziţia de sisteme S-400, în pofida îngrijorărilor Washingtonului.

AGERPRES