Arabia Saudită a vândut miercuri titluri de stat în valoare de 17,5 miliarde de dolari.

De asemenea, la prima sa emisiune internaţională de obligaţiuni, cel mai mare producător mondial de petrol a primit cereri de aproape patru ori mai mari decât obligaţiunile vândute, mult peste aşteptările analiştilor. 

Emisiunea derulată de Arabia Saudită a eclipsat precedentul record pentru o emisiune de obligaţiuni guvernamentale pe piaţa emergentă, record care data din luna aprilie când Argentina a strâns 16,5 miliarde de dolari. Potrivit unei surse din apropierea ofertei, nivelul total al cererilor s-a ridicat la 67 miliarde de dolari, în apropiere de cererile record în valoare de 69 miliarde de dolari primite de Argentina. 

Arabia Saudită a vândut bonduri denominate în dolari cu maturitatea la 5, 10 şi 30 de ani, fiecare cu un randament mai mare decât obligaţiunile emise de Trezoreria SUA. Cu toate acestea preţul obligaţiunilor a fost mai mic decât se aşteptau investitorii. Tranşa de obligaţiuni cu maturitatea la cinci ani în valoare de 5,5 miliarde de dolari a fost lansată la un preţ de 135 puncte de bază peste cel oferit de certificatele mise de Trezoreria SUA, tranşa de obligaţiuni pe 10 ani în valoare de 5,5 miliarde de dolari la un preţ de 165 puncte de bază peste U.S. Treasuries iar tranşa de obligaţiuni pe 30 de ani în valoare de de 6,5 miliarde de dolari la un preţ de 210 puncte de bază peste certificatele mise de Trezoreria SUA. 

Vânzarea de obligaţiuni este simbolică pentru modul în care s-a schimbat situaţia financiară a Arabiei Saudite. În urmă cu cinci ani era de neconceput ca cel mai mare producător mondial de petrol să împrumute bani de pe pieţele internaţionale. Însă prăbuşirea preţului petrolului a creat o gaură imensă în bugetul Arabiei Saudite, astfel că autorităţile de la Riad au fost nevoite să se împrumute de la băncile saudite şi de asemenea să recurgă la o parte din rezervele valutare. 

AGERPRES