De asemenea, Ali al-Naimi a declarat că pentru autorităţile de la Riad preţul ideal al petrolului este 100 de dolari per baril.
"În prezent, producem între 9,4 şi 9,8 milioane barili pe zi. Cred că putem ajunge foarte uşor în câteva zile la o producţie de 11,4-11,8 milioane barili pe zi. Tot ce avem de făcut este să deschidem robinetele’, a declarat Ali al-Naimi într-un interviu acordat CNN. ‘Pentru a creşte producţia cu încă 700.000 de barili pe zi avem nevoie de aproximativ 90 de zile", a adăugat oficialul saudit.
Declaraţiile lui Ali al-Naimi vin la o zi după ce Iranul a avertizat că orice acţiune din partea monarhiilor Golfului de a compensa pentru exporturile petroliere ale Iranului nu va fi percepută ca fiind una amiabilă. Iranul, al doilea mare producător de petrol din cadrul OPEC, produce în prezent 3,5 milioane barili de ţiţei pe zi.
În plus, autorităţile de la Teheran au ameninţat că vor închide Strâmtoarea Ormuz, pe unde trece 35% din petrolul mondial transportat pe apă.
"Personal, nu cred că dacă Strâmtoarea Ormuz va fi închisă, va fi închisă pentru o perioadă lungă de timp. Lumea nu poate suporta acest lucru", a declarat ministrul saudit al petrolului. Întrebat ce părere are de războiul declaraţiilor dintre Iran şi SUA, Naimi a spus: "Nu cred că toate aceste declaraţii sunt benefice pentru piaţa internaţională sau pentru preţul petrolului".
De asemenea, Ali al-Naimi a declarat că Arabia saudită doreşte ca preţul petrolului să se stabilizeze în jurul valorii de 100 de dolari per baril, în condiţiile în care anterior spunea că 70-80 de dolari per baril ar fi un preţ bun. "Speranţa noastră este că putem stabiliza preţul petrolului şi să-l menţinem la un nivel apropiat de 100 de dolari. Cred că atunci economia mondială ar fi într-o formă mult mai bună", a estimat Ali al-Naimi.
Luni barilul de ţiţei Brent era cotat la peste 111 dolari în timp ce ţiţeiul american se tranzacţiona la 99,50 dolari per baril.
Sursa: Agerpres