Arabii care au cumpărat sediul poliției londoneze vor ridica și pe litoralul bulgăresc un complez imobiliar

Fondul de investiţii Abu Dhabi Financial Group (ADFG) intenţionează să dezvolte un complex imobiliar pe coasta Mării Negre din Bulgaria, în cadrul strategiei sale care prevede investiţii de până la 500 de milioane de euro în Europa de Est, informează cotidianul The National.

Grupul ADFG este implicat deja în mai multe proiecte din Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, unde crede că există un potenţial mare de creştere. De asemenea, ADFG are dreptul de a dezvolta franciza Hard Rock Cafe în aceste ţări. ADFG va investi până la 200 de milioane de euro în următorii doi ani în regiune, investiţii care ar putea creşte până la 500 milioane de euro până la finele acestui deceniu. 



'Avem o bucată mare de teren pe coasta Mării Negre pe care suntem interesaţi să o dezvoltăm în mai multe etape. Este o locaţie foarte bună şi acoperă mai multe sute de mii de metri pătraţi, rezidenţial, hoteluri şi retail', a declarat directorul general de la Abu Dhabi Financial Group, Jassim Alseddiqi. 



Grupul ADFG a făcut valuri pe piaţa imobiliară din Londra după ce în luna decembrie a preluat clădirea New Scotland Yard, sediul Poliţiei din Londra începând din anii 1960, pentru 370 de milioane de lire sterline urmând ca clădirea de 55.000 de metri pătraţi să fie transformată într-un complex de apartamente de lux.

 

Sursa: Agerpres